PSRM a blocat tribuna centrală a Parlamentului (FOTO)
-
19 Noiembrie 2015 13:21
Deputații socialiști au blocat tribuna centrală a Parlamentului cu pancarte care conțin cereri de alegeri anticipate, reducere a tarifelor și demisia mai multor funcționari.
Socialiștii au deblocat tribuna, doar după ce șeful Legislativului, Andrian Candu, a acceptat să se întâlnească cu ei într-o ședință separată.
Parlamentul a respins astăzi mai multe solicitări ale PSRM care cerea demisia unor funcționari, inclusiv a șefului Legislativului, Andrian Candu, precum și introducerea unor proiecte pe ordinea de zi ce prevăd compensații pentru păturile sărace ale populației și audierea miniștrilor Sănătății și Protecției Sociale. Liderul PSRM Igor Dodon i-a cerut de la tribuna centrală a Parlamentului lui Andrian Candu să discute chestiunile respective în cadrul unei întrevederi cu fracțiunea socialiștilor.
Captură video
Andrian Candu a precizat că toate propunerile socialiștilor au fost supuse votului. Inițial el a refuzat invitația de a se întâlni cu deputații socialiști, invocând retorica arogantă a acestora.
Ulterior, după ce solicitarea a fost reiterată și de liderul fracțiunii PSRM Zinaida Greceanîi, Andrian Candu a acceptat să discute cu socialiștii. Deocamdată nu se cunoaște cu ce s-au încheiat discuțiile.
Amintim că PSRM cere de mai mult timp demisia unor funcționari printre care directorul CNA, procurorul general, directorii ANRE, președintele CEC, etc. De asemenea, socialiștii cer dizolvarea Parlamentului și organizarea alegerilor anticipate.
Tags