PSRM a atacat la Curtea Constituțională modul în care a fost examinată moțiunea de cenzură

  • 04 Octombrie 2016 23:03
PSRM a atacat la Curtea Constituțională modul în care a fost examinată moțiunea de cenzură

Deputații socialiști au atacat la Curtea Constituțională procedura de examinare a moțiunii de cenzură împotriva Guvernului Filip.

În opinia deputaților PSRM ședința de luni, 3 octombrie, a Parlamentului a fost una ilegală deoarece nu a fost respectată procedura de examinare a moțiunii și anume discutarea prealabilă a acesteia în comisiile parlamentare. Astfel, în opinia PSRM, cele șapte legi asupra cărora Guvernul și-a asumat angajamentul nu pot fi considerate ca intrate în vigoare.

De asemenea, PSRM a depus și o altă sesizare la Curte prin care atacă legalitatea asumării responsabilității de guvern pe astfel de legi.

Amintim că ședința de luni, a Parlamentului, convocată în regim de urgență, la care urma să fie discutată moțiunea, nu a avut loc din lipsă de cvorum. Conducerea parlamentului a constatat că astfel moțiunea nu a fost susținută, iar președintele Nicolae Timofti a promulgat legile.

Cea mai criticată este legea care prevede transformarea în datorie publică a creditului bancar de aproximativ 13,5 miliarde de lei acordat în 2014 și 2015 băncilor implicate în tranzacții frauduloase de proporții. 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Obiectiv, România!
Meteo Chișinău
1,07
Cer acoperit de nori
Umiditate:92 %
Vint:1,03 m/s
Thu
4
Fri
6
Sat
6
Sun
3
Mon
2
Arhivă Radio Chișinău