Protestul transportatorilor | ”De fiecare dată când se scumpește motorina, automat se scumpește totul în jur. Este posibil de trăit așa? Eu cred că nu”

  • 11 Decembrie 2019 14:43
Protestul transportatorilor | ”De fiecare dată când se scumpește motorina, automat se scumpește totul în jur. Este posibil de trăit așa? Eu cred că nu”

Jumătate din cursele regulate de pasageri și-au suspendat, astăzi, activitatea în semn de protest față de refuzul Guvernului de a majora tariful la călătorie. Șoferii susțin că în timp ce prețul la motorină și la piesele de schimb, practic, s-au dublat în ultimii ani, prețul la călătorie în transportul interurban a rămas neschimbat. Ministerul Economiei și Infrastructurii a anunțat că inițiază consultări pentru a găsi soluții la problema transportatorilor.

Transportatorii au claxonat îndelung în Piața Marii Adunări Naționale, acolo unde au adus peste 300 de microbuze și autobuze. Ei spun că din cauza tarifului mic la călătoria cu microbuzul, lucrează mai mult în pierdere.

„Noi mergem în pierdere. Eu ieri am venit cu doi oameni de la Cahul și trei de la Leova. Am venit cu un minus de 500 de lei. Gata, planul nu-i. Lume nu este. Vrem majorarea tarifului”.

”În ultimii 15 ani revizia tehnică s-a scumpit de trei ori. Aceștia sunt bani. De fiecare dată când se scumpește motorina, automat se scumpește totul în jur. Este posibil de trăit așa? Eu cred că nu”.

Este pentru a treia oară în acest an când transportatorii organizează un protest pentru a cere creșterea tarifelor la serviciile prestate. Reprezentanții Asociației Operatorilor de Transport Autor solicită Ministerului Economiei și Infrastructurii să majoreze tariful la călătorie de la 48 de bani per kilometru la cel puțin 74 de bani. Oleg Alexa

„În cazul în care ei acceptă măsurile netarifare care noi le-am solicitat, eu vorbesc de acel memorandum pe care noi l-am elaborat, am spus că noi suntem gata să activăm cu 74 de bani per kilometru, în cazul în care măsurile celea nu vor să le execute pe toate, atunci 92 de bani per kilometru”.  

Protestul a paralizat circulația rutieră în centrul Capitalei, iar mii de pasageri au așteptat în zadar transportul în autogări. Oamenii consideră că nemulțumirea șoferilor este justificată. În același timp, ei spun că autoritățile trebuie să majoreze veniturile oamenilor, astfel încât aceștia să poată achita tarife mai mari.

 

”Așteptăm să vină șoferul cu microbuzul. Nu am știut că și al nostru protestează. Sunt care merg, parcă”.

”Am venit și nu mă pot duce acasă. Au oamenii dreptate, poate să le ridice, dar și la lume trebuie să crească salariile și pensiile”.

”Eu sunt de acord cu dânșii, dar lasă să mărească și la noi pensia ca să avem de unde plăti. Eu vin la Chișinău numai când aduc miez de nucă, dar așa nu vin pentru că nu am bani”.

Reprezentanții ministerul Economiei și Infrastructurii au avut o ședință cu reprezentanții companiilor specializate în transportul de pasageri.  Ministrul Anatol Usatîi a recunoscut că situația tarifelor a fost neglijată de mai mulți ani, însă consideră că abordarea acestei probleme de o manieră ultimativă, fără a lua în calcul calitatea serviciilor și siguranța călătorilor, nu este corectă. Ministerul a anunțat că inițiază consultări pentru a găsi soluții la problema transportatorilor și dezvoltarea eficientă a acestei ramuri.

 

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Știri * Bună dimineața, România!
Meteo Chișinău
6,63
Cer senin
Umiditate:98 %
Vint:1,54 m/s
Sun
8
Mon
9
Tue
9
Wed
16
Thu
15
Arhivă Radio Chișinău