Protestul „Sardinelor”. Manifestație masivă în centrul Romei împotriva lui Matteo Salvini

  • 15 Decembrie 2019 10:05
Protestul „Sardinelor”. Manifestație masivă în centrul Romei împotriva lui Matteo Salvini

Zeci de mii de persoane au protestat, sâmbătă după-amiază, în centrul Romei, în piața San Giovanni, denunțând ascensiunea partidelor populiste de extremă-dreapta, mitinguri similare, de amploare mai mică, fiind organizate și în alte orașe europene, inclusiv la Londra și Bruxelles, relatează cotidianul La Repubblica, citat de Mediafax si Digi24.

Mattia Santori, fondatorul Mișcării antifasciste „Sardinele”, a declarat că la mitingul din centrul Romei au participat 100.000 de persoane, astfel că „obiectivul a fost atins”. Potrivit Primăriei din Roma, însă, la protest au participat circa 35.000 de oameni.

Manifestanții cer seriozitate pe scena politică, denunțând mesajele populiste, în special cele de extremă-dreapta. Au cântat imnul național, cântecul antifascisc „Bella Ciao”, au ascultat discursuri și au chemat la respectarea imigranților și a drepturilor omului, aflate în centrul valorilor democrației.

„Mișcarea Sardinelor” a fost înființată de Mattia Santori în noiembrie, în orașul italian Bologna, fiind o replică la discursul dur al formațiunii de extremă-dreapta Liga Nordului, condusă de fostul vicepremier italian Matteo Salvini.

Sâmbătă au avut loc proteste similare și în alte orașe europene. Mii de oameni s-au adunat în centrul orașului Bruxelles, pentru a denunța, conform organizatorilor, „deriva populistă a politicii italiene și propagarea ideilor suveraniste și rasiste la nivel european”, informează postul RTBF.

Sute de persoane au protestat și în Paris, Londra, Dublin și Frankfurt, potrivit cotidianului La Repubblica.

Cine sunt „Sardinele” și cum a apărut mișcarea

„Sardinele” sunt o nouă mișcare civică italiană creată ca reacție împotriva liderului opoziției de dreapta radicală Matteo Salvini.

Mișcarea s-a născut cu o lună în urmă la Bologna, unde o acțiune tip „flash-mob” anunțată de patru necunoscuți, în condițiile în care în oraș era așteptat Matteo Salvini, a adunat în mod surprinzător circa 15.000 de persoane care au protestat față de „discursul urii și al diviziunii”. Pentru că participanții la acțiune au fost peste așteptări, oamenii au stat foarte înghesuiți, unii într-alții, și de aici a venit imaginea „sardelelor”. Acum, mișcarea „Sardinele” are peste 200.000 de simpatizanți pe Facebook.

De atunci, în mai multe orașe ale Italiei, precum Milano, Florența, Napoli sau Palermo, s-au desfășurat zeci de manifestații de acest fel, la care s-a cântat „Bella Ciao”, cântecul mișcării italiene de rezistență.

Dacă de obicei mișcările de protest se desfășoară împotriva politicienilor aflați la putere, de data aceasta avem o acțiune împotriva unui politician aflat în opoziție. Matteo Salvini, liderul partidului Liga și fost vicepremier și ministru de interne în precedentul guvern pe care formațiunea sa l-a format cu Mișcarea cinci Stele (M5S), s-a remarcat prin măsurile economice cu caracter social și cele împotriva imigrației ilegale, care l-au plasat în conflict cu Bruxelles-ul, în timp ce refuzul de a permite acostarea unor nave cu migranți ale ONG-urilor i-a creat probleme de natură penală în Italia.

Înlăturat de la putere după ce M5S s-a aliat într-un guvern „pro-european” cu Partidul Democrat (PD), de stânga, partidul Liga rămâne totuși cel mai popular în Italia, iar protestul de la Bologna a fost inițiat după ce această formațiune a câștigat alegerile locale din provincia Umbria, cunoscută ca bastion al stângii, scrie Agerpres.

„Prima manifestație a fost împotriva lui Salvini, apoi mișcarea a devenit o reafirmare a democrației: suntem antifasciști, pentru egalitate, împotriva intoleranței, împotriva homofobiei”, declară Mattia Santori, unul dintre membrii cofondatori ai mișcării „Sardinelor”. Acesta și alți doi cofondatori, Andrea Garreffa și Roberto Morotti, au explicat vineri presei străine care sunt așteptările lor, afirmând că doresc „să redea politicii italiene forța de atracție” pentru a o face „cool” din nou.

Principalul organizator al protestului de sâmbătă de la Roma este Stephen Ogongo, un jurnalist în vârstă de 45 de ani originar din Kenya. El a creat pe Facebook acum două săptămâni pagina „Sardinelor”. A doua zi, 10.000 de persoane doreau să facă parte. După încă o zi, 20.000, a povestit acesta.

Tags

Alte Noutati

LIVE
Meteo Chișinău
-1,76
Cer senin
Umiditate:86 %
Vint:1,03 m/s
Mon
1
Tue
0
Wed
1
Thu
3
Fri
3
Arhivă Radio Chișinău