PROTEST | Proprietarii de restaurante și cafenele cer deschiderea localurilor din 1 iunie
-
27 Mai 2020 17:02
Mai mulți proprietari de restaurante și cafenele, dar și angajați acestora, au protestat astăzi, 27 mai, în fața Guvernului. Aceștia s-au declarat nemulțumiți de amânarea datei la care vor putea fi redeschise localurile, dar și de condițiile impuse, transmite IPN.
Potrivit Anetei Zasavițchi, președinta Asociației Naționale a Restaurantelor și a Localurilor de Agrement din Republica Moldova (MĂR), manifestanții cer să li se permită să lucreze din 1 iunie. Totodată, cer să fie acceptate măsurile epidemiologice elaborate de HoReCa și aprobate de Agenția Națională pentru Sănătate Publică. Președinta MĂR spune că acele măsuri sunt „măsuri europene”. De exemplu, HoReCa propune o distanță de 1,5 metri între mese, pe când Comisia Națională Extraordinară de Sănătate Publică impune 2 m între scaune, măsură care nu se regăsește în nici un alt stat.
Aneta Zasavițchi susține că localurile de alimentație publică sunt pregătite să se deschidă la 1 iunie. Două săptămâni în plus de așteptare ar însemna pentru multe companii falimentul.
Președinta MĂR precizează că a fost depusă o interpelare către Comisia Națională Extraordinară de Sănătate Publică. Dacă nu vor fi auziți, reprezentanții HoReCa vor continua să protesteze.
Prin decizia Comisiei Naționale Extraordinare de Sănătate Publică, unitățile de alimentație publică vor putea fi deschise pentru vizitatori din 15 iunie.