Proprietarii cehi de mașini Skoda și Volkswagen pot solicita despăgubiri de 23,3 milioane de dolari
-
19 Iunie 2019 16:56
Un tribunal din Praga a decis că proprietarii cehi de mașini Skoda și Volkswagen pot solicita despăgubiri de 533 de milioane de coroane (23,3 milioane de dolari) pentru manipularea emisiilor (Dieselgate), a anunțat miercuri site-ul de știri www.seznamzpravy.cz, transmite Reuters.
Plângerea a fost depusă de 2.435 de persoane, iar decizia tribunalului poate fi contestată.
După ce Volkswagen a recunoscut că, în perioada 2005 - 2015, a echipat 11 milioane de vehicule vândute la nivel mondial cu un soft care falsifică rezultatele testelor antipoluare ale motoarelor diesel, autoritățile au ordonat efectuarea de teste de emisii la toate modelele de autovehicule aflate în prezent în circulație.
Oficialii de la grupul Volkswagen, de la tribunal și de la Skoda Auto, brandul ceh deținut de VW, nu au fost disponibili pentru comentarii.
'Este un punct de cotitură în Europa, vrem să obținem aceleași compensații ca în SUA', a declarat avocatul Frantisek Honsa.
Până acum, Volkswagen a plătit peste 27 de miliarde de euro (31 de miliarde de dolari) penalități după ce a recunoscut că a echipat 11 milioane de vehicule vândute la nivel mondial cu un soft care falsifică rezultatele testelor antipoluare ale motoarelor diesel.
Analiștii susțin că la vehiculele incriminate sistemul de filtrare a emisiilor poluante este dezactivat când temperatura exterioară coboară sub un anumit nivel. Conform normelor europene în vigoare, această procedură nu este permisă decât în situația în care permite evitarea unui accident sau a pagubelor produse motorului.
sursa: AGERPRES