Promo-LEX: Regimul de la Tiraspol militarizează educația copiilor orfani

  • 22 Aprilie 13:46
Promo-LEX: Regimul de la Tiraspol militarizează educația copiilor orfani

În ultimii 30 de ani, regimul de la Tiraspol, cu sprijinul Federației Ruse, a lucrat sistematic pentru a militariza educația formală, non-formală, precum și activitățile extracurriculare destinate copiilor și tinerilor. Elementele-cheie ale așa-numitei educații „patriotice” sunt îndoctrinarea politică, militarizarea, eradicarea identității naționale, glorificarea războiului și promovarea serviciului în forțele paramilitare. O rețea vastă de structuri de forță, instituții educaționale, mișcări de tineret și asociații obștești, care funcționează de facto ca extensii ale structurilor paramilitare, sunt implicate în coordonarea și implementarea activităților „militare-patriotice”.

Prin intermediul acestor structuri, în 2024, au fost organizate aproape 1000 de activități „militare-patriotice”, în care au fost implicați peste 100.000 de copii și tineri. Pentru realizarea acestui obiectiv, resurse financiare tot mai mari sunt direcționate anual către organizații paramilitare care se ocupă de instruirea copiilor și tinerilor. De exemplu, în anul 2024, așa-numitul „guvern” de la Tiraspol a alocat peste 1 milion de lei pentru susținerea a doar cinci astfel de organizații, toate fondate și conduse de participanți la războiul moldo-rus din 1992 sau la alte operațiuni militare, precizează un comunicat al Promo-LEX.

Copiii orfani: izolați, excluși din societate și vulnerabili în fața militarizării

Educația „militară-patriotică” din regiunea transnistreană vizează în mod deosebit cele mai vulnerabile categorii de copii, în special pe cei orfani sau lipsiți de îngrijire părintească, care nu beneficiază de mecanisme independente de apărare a drepturilor lor și sunt supuși unor perioade îndelungate de izolare instituțională. La 1 ianuarie 2024, numărul copiilor aflați în situații de risc era de 2.742, dintre care 1.476 trăiau în școli-internat sau instituții speciale, iar 771 erau sub tutela persoanelor fizice. Acești copii nu pot fi documentați cu acte de identitate moldovenești, ceea ce le restrânge mai multe drepturi fundamentale: libertatea de circulație, dreptul la educație și la protecție specială. De exemplu, copiii nu pot fi înscriși în școlile cu predare în limba română din regiune. Prin urmare, școlile subordonate regimului de la Tiraspol sunt singura lor opțiune educațională.

Situația acestor copii este, de asemenea, agravată de condițiile precare în care trăiesc. Raportul așa-numitului „împuternicit pentru drepturile omului” din regiunea transnistreană subliniază că, în unele cazuri, condițiile de trai încalcă demnitatea umană. Subfinanțarea cronică a școlilor-internat limitează drastic capacitatea acestora de a oferi condiții de trai decente. Un aspect deosebit de îngrijorător este izolarea unor copii de familie sau rudele lor. Deși, în teorie, aceștia beneficiază de dreptul la vizite și apeluri telefonice nelimitate, în practică nu există niciun mecanism funcțional care să garanteze respectarea acestor drepturi. Lipsesc proceduri privind programarea vizitelor și convorbirilor telefonice, iar copiii și rudele lor nu sunt informați cu privire la aceste posibilități. După ieșirea din sistem, majoritatea tinerilor întâmpină dificultăți majore  în procesul de integrare socială și profesională. Accesul la locuințe sociale este extrem de limitat, iar sprijinul financiar, atunci când există, este insuficient pentru un trai decent. Deși dificultățile cu care se confruntă acești copii sunt cunoscute și documentate, regimul nu oferă soluții reale, ci preferă să-i atragă în structurile paramilitare, pe care le promovează ca fiind singura lor șansă la un viitor sigur.

Declarațiile cadrelor didactice din școlile-internat, precum cea de mai jos, evidențiază intenția clară a structurilor transnistrene de a recruta copii orfani în structurile paramilitare.

„Pentru băieții noștri – elevii din orfelinat – participarea la astfel de evenimente este o adevărată lecție de patriotism. Peste câțiva ani, și ei vor îmbrăca uniforma militară, ridicându-se în apărarea patriei lor – Transnistria”.

Elena Jeliaskova, directoarea adjunctă a școlii-internat din Bender.

Obiectivele și instrumentele militarizării educației copiilor orfani

În cadrul școlilor-internat, procesul educațional este orientat în mod explicit spre formarea unei loialități profunde față de așa-numita „rmn”. Școlile-internat au ca sarcină prioritară promovarea „patriotismului” și a „identității transnistrene”, precum și dezvoltarea unui simț al responsabilității civice față de „patrie”.

Educația „patriotică” în rândul copiilor orfani urmărește atingerea următoarelor obiective: (1) promovarea disponibilități de a sprijini regimul de ocupație, indiferent de circumstanțe, printr-o pregătire militară practică, (2) cultivarea unei credințe absolute în narațiunile regimului, (3) formarea unei atitudini favorabile față de război și disponibilitatea de a urma „exemplul eroic” al armatei ruse și (4) alimentarea unei percepții ostile față de malul drept al Nistrului și autoritățile constituționale ale Republicii Moldova.

Printre metodele utilizate în educația „patriotică” a copiilor orfani sau rămași fără îngrijire părintească se regăsesc competiții sportive cu tematică militară, exerciții care imită antrenamentele militare, reconstituiri ale unor bătălii sau scene de război, expoziții de arme, concursuri de tragere cu arme pneumatice, proiecții de filme de război, concursuri de desen și literatură cu teme militare, dar și teste de istorie în care versiunea regimului este impusă ca unică sursă de adevăr. De asemenea, copiii orfani defilează în fiecare an în uniforme militare în cadrul paradelor organizate de regimul de la Tiraspol.

Pentru copiii cu vârste între 3 și 6 ani sunt organizate, de exemplu, jocuri sportive denumite „câmp minat” sau „transportă muniția”, ori ateliere de modelaj cu tema „câmpul de luptă”, care introduc încă de la această vârstă concepte asociate războiului. De asemenea, preșcolarii sunt familiarizați cu simbolurile regimului de la Tiraspol și sunt expuși unor narațiuni false despre războiul moldo-rus din 1992. Astfel, încă din grădiniță, copiii orfani sunt introduși într-un mediu în care gândirea critică este descurajată și înlocuită cu supunere totală și loialitate față de așa-numita „rmn”.

În cadrul acestor activități, sunt folosite constant sloganuri, cum ar fi „a fi patriot înseamnă a onora trecutul militar al rmn”, „Rusia – garantul păcii pe pământul transnistrean”, „noi suntem soldați viteji!” sau „slujirea patriei este o onoare deosebită”, care contribuie la formarea unei identități colective centrate pe glorificarea forței armate și subordonarea necondiționată față de regimul de la Tiraspol.

Taberele de pregătire militară reprezintă un alt element central în procesul de militarizare a educației copiilor din școlile-internat. Un exemplu elocvent este tabăra „tânărul patriot al Transnistriei”, organizată încă din 1993 de către așa-numitul „minister al afacerilor interne”, care reunește anual peste 300 de elevi. În cadrul acestei tabere, elevii sunt implicați în activități precum trageri cu arme, aruncarea grenadelor, realizarea posterelor de propagandă, teste de istorie și demontarea armelor. O altă tabără cu profil similar este „Marte”, inițiată în 2004 de organizația paramilitară „uniunea apărătorilor Transnistriei”, care recrutează anual în jur de 200 de elevi cu vârste cuprinse între 10 și 18 ani.

Rolul structurilor paramilitare

Structurile paramilitare și de forță exercită o influență directă asupra procesului educațional din școlile-internat. Împreună cu Grupul Operativ de Trupe Ruse, acestea sponsorizează școlile-internet, fapt ce le permite să-și extindă constant bazinul de recrutare. Elevii din școlile aflate sub „patronajul” structurilor de forță participă periodic la tabere de pregătire militară, organizate de participanți ai războiului moldo-rus din 1992.

Totodată, așa-numitul „minister al apărării” de la Tiraspol, alături de „școala militară Suvorov”, „institutul militar” și Grupul Operativ de Trupe Ruse, desfășoară vizite periodice în școlile-internat, unde organizează expoziții de armament, demonstrații de tehnici de luptă și diverse festivități cu tematică militară[22]. De asemenea, copiii participă regulat la întâlniri cu reprezentanți ai structurilor paramilitare, denumite „lecții de curaj” sau „dialog de la egal la egal”. O astfel de lecție, despre cel de-al Doilea Război Mondial, susținută de Vadim Krasnoselski, a reunit 700 de copii și tineri[23]. În plus, sunt organizate vizite ghidate la școlile militare, muzeele de profil și sediile structurilor de forță, toate având drept scop promovarea serviciului militar și cultivarea unei atitudini favorabile față de structurile paramilitare ale regimului.

Recrutarea în școlile militare

O treime dintre toți copii înscriși în „corpul de cadeți republican Grigori Potemkin-Tavriceski” și „școala militară Suvorov” din Tiraspol sunt copiii orfani sau fără îngrijire părintească și copii proveniți din medii defavorizate[24]. Încă de la înființarea „școlii militare Suvorov” în 2017, reprezentanții regimului de la Tiraspol au declarat explicit că grupul-țintă îl constituie copiii aflați în aceste situații[25]. Regimul de la Tiraspol a promovat deliberat ideea că școlile militare reprezintă singura alternativă viabilă pentru copiii lipsiți de sprijin familial.

Odată înscriși în aceste școli militare, copiii locuiesc izolat, poartă zilnic uniformă militară și urmează un program strict, similar celui din serviciul militar. Curriculumul îmbină învățământul general cu o pregătire militară sistematică, care include trageri cu arme de foc, tactici de luptă, exerciții fizice intensive și alte activități specifice instruirii militare. Mulți dintre absolvenții orfani sunt ulterior recrutați în așa-numitul „institut militar” din Tiraspol.

Mișcarea cadeților este unul dintre instrumentele folosite de Federația Rusă pentru a influența mentalitatea copiilor și tinerilor. Prin intermediul unui sistem educațional militarizat, Rusia și regimurile din teritoriile ocupate temporar, urmăresc familiarizarea timpurie cu structurile armate și normalizarea războiului, contribuind astfel la formarea unor generații pregătite nu doar din punct de vedere fizic, ci și ideologic pentru confruntare militară.

Consecințele a peste trei decenii de militarizare sistematică a educației, de distorsionare a istoriei și de construire artificială a unei „identități transnistrene” vor continua să afecteze profund generațiile viitoare de copii din regiunea transnistreană. Intensificarea, în ultimii ani, a eforturilor de pregătire a copiilor pentru serviciul în structurile paramilitare reprezintă o tendință periculoasă. Această practică constituie o încălcare gravă a drepturilor copilului, o amenințare la adresa securității naționale și o provocare majoră pentru procesul de reintegrare a țării.

[1] raportul așa-numitului „serviciu pentru cultură și patrimoniu istoric”, 2024, accesat la 13 aprilie 2025, https://culture.gospmr.org/2016-07-01-05-22-55/otchety/3578-otchet-o-rezultatakh-deyatelnosti-gosudarstvennoj-sluzhby-po-kulture-i-istoricheskomu-naslediyu-pridnestrovskoj-moldavskoj-respubliki-za-i-polugodie-2024-goda.

[2] Novosti Pridnestrovia, 2024, „noua clădire a institutului militar a fost deschisă la Tiraspol”, accesat la 13 aprilie 2025,   https://novostipmr.com/ru/news/24-12-25/novoe-zdanie-voennogo-instituta-otkryli-v-tiraspole.

[3] Novosti Pridnestrovia, 2024, „clubul militar-sportiv bars a primit o subvenție prezidențială”, accesat la 13 aprilie 2025,   https://novostipmr.com/ru/news/24-05-20/voenno-sportivnyy-klub-bars-poluchil-prezidentskiy-grant.

[4] raportului așa-numitului „minister al muncii și protecției sociale”, 2024, accesat la 13 aprilie 2025, https://minsoctrud.gospmr.org/otchet_o_deyatelnosti_ministerstva_po_sotsialnoy_zaschite_i_trudu_pmr/.

[5] raportul așa-numitului „minister al educației privind situația copiilor din Transnistria pentru anul 2023”, 2024, accesat la 13 aprilie 2025, https://minpros.gospmr.org/about/9952.

[6] raportul așa-numitului „împuternicit pentru drepturile omului pentru anul 2023”, 2024, accesat la 14 aprilie 2025, http://www.ombudsmanpmr.org/doclady_upolnomochennogo.htm.

[7] școala-internat din Bender, „lecții de patriotism”, 2014, accesat la 14 aprilie 2025, https://www.detdompmr.ru/index.php?option=com_content&view=article&id=96:2014-07-29-07-15-08&catid=1:2012-07-02-16-22-53&Itemid=16.

[8] școala-internat din Tiraspol, „educația patriotismului”, 2019, accesat la 14 aprilie 2025, https://domrebenka.idknet.com/index159.html.

[9] școala-internat din Bender, „informații generale”, accesat la 14 aprilie 2025, https://www.detdompmr.ru/index.php?option=com_content&view=article&id=4&Itemid=4.

[10] școala-internat din Parcani, „principalele domenii de activitate”, accesat la 14 aprilie 2025, http://www.web-4-u.ru/psi56/?page8.

[11] școala-internat din Bender, „o serie de evenimente dedicate zilei apărătorului patriei au fost organizate școala-internat din Bender”, 2022, accesat la 14 aprilie 2025, https://www.detdompmr.ru/index.php?option=com_content&view=article&id=303:2022-02-23-22-21-31&catid=1:2012-07-02-16-22-53&Itemid=16.

[12] școala-internat din Bender, „elevii școlii-internat au participat activ la evenimentele festive cu ocazia zilei marii victorii”, 2018, accesat la 14 aprilie 2025, https://www.detdompmr.ru/index.php?option=com_content&view=article&id=212:-l-r-&catid=1:2012-07-02-16-22-53&Itemid=16.

[13] „ministerul muncii și protecției sociale”, „în onoarea zilei victoriei, festivalul militar-patriotic „tânărul patriot al transnistriei” a avut loc la școala-internat din Parcani”, 2021, accesat la 14 aprilie 2025, https://minsoctrud.gospmr.org/news/v_gou_parkanskaya_srednyaya_obscheobrazovatelnaya_shkola-internat_v_chest_dnya_pobedyi_proshel_voenno-patrioticheskiy_festival_yunyiy_patriot_pridnestrovya.html.

[14]  școala-internat din Tiraspol, „educația patriotismului”, 2019, accesat la 14 aprilie 2025, https://domrebenka.idknet.com/index159.html.

[15] școala-internat din Bender, „Un, doi – așa suntem noi, micii soldați!”– sub acest slogan au avut loc competițiile sportive ale preșcolarilor de la școala-internat din Bender, 2023, accesat la 14 aprilie 2025, https://www.detdompmr.ru/index.php?option=com_content&view=article&id=345:l––r––––&catid=1:2012-07-02-16-22-53&Itemid=16.

[16] „guvernul rmn”, „tânărul patriot al Transnistriei – 2024”, 2024, accesat la 15 aprilie 2025, https://government.gospmr.org/yunyjpatriot-pridnestrovya-2024/.

[17] „ministerul muncii și protecției sociale”, „jocul sportiv tânărul patriot al transnistriei”, 2024, https://minsoctrud.gospmr.org/news/sportivnaya_igra_yunyiy_patriot_pridnestrovya_-_2024.html.

[18] structura paramilitară „uniunea apărătorilor Transnistriei”, „tabăra Mars-Bars a început”, 2024, accesat la 11 ianuarie 2025, https:// sz-pmr.org/news/startoval-detskij-lager-mars-bars/.

[19] școala-internat din Bender, „protectorii, prietenii și binefăcătorii noștri”, accesat la 15 aprilie 2025, https://www.detdompmr.ru/index.php?option=com_content&view=article&id=7&Itemid=7.

[20] școala-internat din Tiraspol, „sponsorii școlii-internat”, accesat la 15 aprilie 2025, https://domrebenka.idknet.com/sponsor.html.

[21] „ministerul securității”, „tabără de pregătire de trei zile pentru elevii școlii sponsorizate”, 2025, accesat la 15 aprilie 2025, http://mgb.gospmr.org/news/zanyatiya-v-prikladnom-variante-trexdnevnye-sbory-dlya-uchenikov-podshefnoj-shkoly/.

[22] „școala militară Suvorov”, „ministerul apărării a felicitat elevii școlii-internat din satul Glinoe cu ocazia sărbătorii ce se apropie”, 2018, accesat la 15 aprilie 2025,

https://www.tsvu.idknet.com/index.php/2347-ministerstvo-oborony-pozdravilo-vospitannikov-shkoly-internata-sela-glinoe-s-nastupayushchim-prazdnikom.

[23] Novosti Pridnestrovia, „Vadim Krasnoselski a ținut o lecție deschisă despre marele război patriotic”, 2024, accesat 15 aprilie 2025, https://novostipmr.com/ru/news/24-04-19/vadim-krasnoselskiy-provel-otkrytyy-urok-o-velikoy-otechestvennoy.

[24]  „ministerul afacerilor interne”, „istoria corpului de cadeți republican”, accesat la 15 aprilie 2025, https://mvdpmr.org/podrazdeleniya-mvd/gou-rkk/o-korpuse/25577-istoriya-rkk.html.

[25] „școala militară Suvorov”, „chestiunile legate de pregătirea pentru începutul noului an școlar au fost discutate în cadrul unei ședințe cu seful statului”, 2017, accesat la 15 aprilie 2025,  https://www.tsvu.idknet.com/index.php/2301-voprosy-svyazannye-s-podgotovkoj-k-nachalu-uchebnogo-goda-obsudili-na-soveshchanii-u-glavy-gosudarstva.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Muzică*Știri*Muzică
Meteo Chișinău
16,63
Cer acoperit de nori
Umiditate:86 %
Vint:7,2 m/s
Sat
11
Sun
11
Mon
11
Tue
10
Wed
9
Arhivă Radio Chișinău