Promo-LEX recomandă să fie revăzută inițiativa desfășurării concomitente a referendumului și alegerilor

  • 17 Ianuarie 16:36
Promo-LEX recomandă să fie revăzută inițiativa desfășurării concomitente a referendumului și alegerilor

Asociația Promo-LEX recomandă Parlamentului să-și revadă inițiativa privind posibilitatea desfășurării concomitente a referendumului republican și a alegerilor parlamentare sau prezidențiale, în contextul reexaminării proiectului de lege, inclusă pe agenda ședinței plenare din 18 ianuarie. Potrivit Promo-LEX desfășurarea concomitentă a referendumului și alegerilor pentru diferite funcții elective poate afecta exprimarea liberă a voinței poporului atât în timpul referendumului, cât și al alegerilor, transmite IPN.

Într-un comunicat de presă, Promo-LEX menționează că art. 184 alin. (2) din Codul Electoral, care prevede că referendumul republican nu poate avea loc în ziua alegerilor parlamentare, prezidențiale și a celor locale generale, nu trebuie modificat, prevederile acestuia fiind conforme recomandărilor instituțiilor europene de referință în domeniul democrației și a misiunilor internaționale și naționale de observare a alegerilor.

Sursa citată subliniază că amendarea acestui articol, care face posibilă organizarea în aceeași zi a referendumului republican și a alegerilor prezidențiale și parlamentare, a fost aprobată (la 28 decembrie 2023) prin ignorarea legislației privind transparența decizională. De asemenea, din argumentarea expusă de autoarea amendamentului nu sunt clare sunt motivele amendării legislației.

Potrivit Promo-LEX, subiectul integrării europene este unul de interes public strategic pentru Republica Moldova, care nu trebuie „adoptat” sau „monopolizat” în scop electoral de o anumită forță politică. Faptul că inițiativa de organizare a referendumului în aceeași zi cu alegerile prezidențiale vine din partea unui viitor candidat în alegeri îl poate avantaja pe acesta în raport cu ceilalți pretendenți.

În comunicat se mai menționează că importanța parcursului european pentru viitorul Republicii Moldova ca stat și societate democratică a fost demonstrată pe parcursul anilor de mai multe guvernări, de diferite culori politice. De asemenea, cel puțin 28 (45%) de partide politice din cele 63 înregistrate, potrivit paginii Agenției Servicii Publice, au înscris în statutul său dezideratul de „integrare europeană”.

Dacă Parlamentul sau altă autoritate publică va decide totuși să inițieze pentru toamna anului 2024 un referendum, concomitent cu alegerile prezidențiale, Promo-LEX consideră că acesta ar trebui să fie unul constituțional, care să producă efecte juridice obligatorii, dată fiind tematica de interes național major a referendumului preconizat. Un eventual referendum constituțional ar presupune completarea Constituției cu norme privind garantarea parcursului european al Republicii Moldova, fiind astfel mai justificat din perspectiva efectelor juridice și a costurilor de organizare.

 

Tags

Alte Noutati

LIVE
Meteo Chișinău
17,24
Cer senin
Umiditate:45 %
Vint:3,09 m/s
Thu
17
Fri
17
Sat
15
Sun
16
Mon
17
Arhivă Radio Chișinău