Promo-LEX: Nicio ședință plenară din sesiunea de toamnă a Legislativului nu a fost dedicată proiectelor opoziției
-
30 Ianuarie 13:30
Nicio ședință plenară din sesiunea de toamnă a Legislativului din 2023 nu a fost dedicată proiectelor venite din partea opoziției, potrivit unui raport de monitorizare a activității parlamentare, prezentat astăzi de către Asociația Promo-LEX. Cercetarea mai arată că în raport cu anul 2022, gradul de transparență afectată a Parlamentului în sesiunea de toamnă a anului trecut s-a diminuat de la 70% la aproximativ 50%, transmite Radio Chișinău.
Potrivit expertei Promo-LEX, Mihaela Duca-Anghelici, în cadrul sesiunii de toamnă 2023 au avut loc 14 ședințe plenare, cu cinci mai puține decât în sesiunea de toamnă a anului 2022.
„Totuși, am observat că nicio ședință dintre acestea nu a fost dedicată proiectelor opoziției, așa cum prevede Regulamentul Parlamentului – desfășurarea ședințelor dedicate proiectelor opoziției în fiecare a șasea săptămână de la data începerii sesiunii”, a declarat Mihaela Duca-Anghelici.
Promo-LEX a mai constatat că în sesiunea de toamnă a anului 2023 au fost înregistrate circa 230 de absențe ale deputaților, cu 120 mai puține decât în sesiunea de toamnă a anului 2022. Blocul comuniștilor și socialiștilor a boicotat cinci ședințe plenare în sesiunea trecută, a precizat Mihaela Duca-Anghelici.
„Noi considerăm că neparticiparea deputaților, în special acelor din opoziție, la dezbaterea proiectelor de acte normative, afectează procesul legislativ, nefiind asigurate dezbateri autentice”, declară experta.
Modificarea ordinii de zi a fost acceptată în 35 la sută din cazuri, un procent care s-a diminuat cu 15 la sută comparativ cu sesiunea de toamnă a anului 2022. Prin acest fapt este asigurată o mai mare previzibilitate a procesului legislativ, a mai subliniat Mihaela Duca-Anghelici.
Conform expertei Promo-LEX, Diana Boțan, gradul de transparență afectată s-a diminuat de la circa 70% în sesiunea de toamnă în 2022 la aproximativ 50% în sesiunea trecută.
„Principalele probleme, însă, rămân a fi nepublicarea actelor aferente proiectelor precum rapoartele comisiilor, avizele autorităților și nerespectarea termenilor prevăzuți de legislație pentru prezentarea recomandărilor părților interesate”, a spus Diana Boțan.
Monitorizând ședințele plenare din această sesiune, Promo-LEX a constatat că pentru cele peste 90 proiecte votate nu au fost publicate actele necesare aferente, iar în privința a circa 60 de acte de legi nu au fost respectate termenele pentru înaintarea recomandărilor.