Proiectul MuseumInfoTur a făcut posibilă promovarea valorilor turistice din centrul R. Moldova și România
-
11 Octombrie 2023 10:23
Agenția de Dezvoltare Regională (ADR) Centru a fost ieri gazda unei ședințe de monitorizare organizate în cadrul proiectului transfrontalier „MuseumInfoTur”, ce prevede valorificarea și sporirea vizibilității patrimoniului cultural și istoric în cadrul rețelei transfrontaliere de muzee - Centre de Informare Turistică, finanțat de Uniunea Europeană prin Programul Operațional Comun România - Republica Moldova 2014-2020, transmite MOLDPRES.
Prin intermediul MuseumInfoTur s-a realizat promovarea valorilor turistice autentice din aria acestuia, prin crearea a opt Centre de Informare Turistică în localitățile Mereni, Călărași, Criuleni, Orhei, Rezina, Șoldănești, Strășeni și Galați. De asemenea, au fost organizate două module de instruire, vizite de studiu (online/hybrid) în România și R. Moldova, precum și tururi de promovare a patrimoniului cultural și istoric din zona de proiect, scrie sursa citată.
„Aceste activități au fost dedicate grupurilor țintă din ambele țări, având ca obiectiv principal dezvoltarea și promovarea rețelei de Centre de Informare Turistică nou-create. În același timp, am realizat o analiză de potențial și profilul destinațiilor turistice majore din regiune, am stabilit trasee turistice comune și dezvoltat programe excursioniste comune. Ca rezultat, am creat un brand comun al rețelei și un ghid intitulat „Destinații ale turismului cultural transfrontalier din Moldova" (Republica Moldova - România)”, indică ADR Centru.
Proiectul a inclus și dotarea Muzeelor - Centre de Informare Turistică cu standuri demonstrative și panouri informative personalizate, televizoare, precum și cu mobilier relevant pentru buna funcționare.
MuseumInfoTur a fost implementat de Agenția de Dezvoltare Regională Centru, în parteneriat cu Asociația de Dezvoltare a Turismului în Moldova (R. Moldova) și Asociația de Cooperare Transfrontalieră „Euroregiunea Dunărea de Jos" (România). Proiectul continuă să promoveze și să dezvolte patrimoniul cultural și istoric din zona transfrontalieră, contribuind astfel la sporirea vizibilității și atractivității turistice pentru oaspeții regiunii.