Proiectul Legii Bugetului pentru anul viitor prevede venituri și cheltuieli mai mari cu peste opt la sută decât în acest an

  • 26 Noiembrie 2019 10:13
Proiectul Legii Bugetului pentru anul viitor prevede venituri și cheltuieli mai mari cu peste opt la sută decât în acest an

Proiectul Legii Bugetului pentru anul viitor prevede venituri și cheltuieli mai mari cu peste opt la sută decât în acest an și un deficit de peste șase miliarde de lei.

Potrivit documentului, examinat la ședința Comisiei naționale pentru consultări și negocieri colective, pentru 2020 veniturile vor constitui 44,13 miliarde de lei, cu tot cu rectificări, iar creșterea va fi asigurată din impozite și taxe.

Totodată, cheltuielile sunt preconizate la peste 50 de miliarde de lei. Deficitul bugetar va constitui 2,7% din PIB.

Tot la ședință a fost examinat și proiectul Politicii Fiscale și Vamale pentru anul viitor. Documentul prevede că taxa majorată în valoare de de 20 la sută pentru hoteluri, restaurante și cafenele va rămâne neschimbată. Asta deși, anterior, reprezentanții actualului Guvern au criticat fostul cabinet de miniștri pentru majorarea TVA pentru HoReCa de la 10 la 20 la sută. Totodată se propune impozitarea giganților IT precum Facebook sau Google, fapt ce ar putea aduce venituri de 100 de milioane de lei la buget, potrivit secretarului de stat la finanțe, Dorel Noroc.

Proiectul Legii Bugetului de Stat urmează să fie examinat mâine în ședință de Guvern, iar ulterior va fi dezbătut și în plenul Parlamentului.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Dor de izvor cu Maria Mocanu
Meteo Chișinău
22,74
Cer fragmentat
Umiditate:59 %
Vint:3,6 m/s
Thu
17
Fri
11
Sat
12
Sun
15
Mon
15
Arhivă Radio Chișinău