Proiectul Învățământul Superior din Republica Moldova va fi restructurat
-
02 Martie 15:03
Proiectul Învățământul Superior din Moldova, finanțat de Banca Mondială și implementat de Ministerul Educației Cercetării, în perioada 2020-2025, va fi restructurat. Mai exact, 4 milioane de dolari din economii vor fi redistribuiți pentru reparația capitală a două cămine studențești și pentru internaționalizarea universităților, transmite IPN.
Potrivit ministrului educației, Dan Perciun, 3 milioane de dolari vor fi investiți în reparația capitală a unui cămin studențesc de la Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă” din Chișinău și a unui cămin studențesc de la Universitatea de Stat din Moldova. În ambele cămine locuiesc studenții la pedagogie. Lucrările se planifică a fi finalizate până în septembrie 2025.
Cea de-a doua activitate vizează internaționalizarea universităților și promovarea Republicii Moldova ca destinație pentru studenții de peste hotare. În acest sens, se vor aloca un milion de dolari. Cu aceste resurse vor fi traduse în limba engleză 14 specialități din patru universități, precum și pregătiți 300 de profesori pentru a preda în limba engleză.
Piața de orientare, susține Dan Perciun, va fi India. Pentru anul curent, se planifică a fi atrași circa 300 de studenți adițional din India, care să vină din septembrie 2024 în instituțiile de învățământ din Moldova. Se va pune accentul pe medicina veterinară, inginerie, business și administrare dar și programe la drept internațional.
Proiectul Învățământul Superior din Moldova este la penultimul an de implementare, cu un buget de peste 40 de milioane de dolari, care au mers către modernizarea instituțiilor de învățământ superior.