Proiectul transfrontalier este implementat grație bunei cooperări dintre cele două administrații publice locale, cu sprijinul Consulatului General al României la Bălți, și va conserva patrimoniul istoric din zonele urbane, va atrage mai mulți turiști și va stimula dezvoltarea economică a celor două localități.
Agenda vizitei a cuprins: prezentarea lucrărilor efectuate de Primăria municipiului Bălți, prezentarea activităților desfășurate de Direcția Cultură și prezentarea Strategiei de promovare a turismului în municipiul Bălți, inclusiv a rutei turistice transfrontaliere eminesciene. Cu această ocazie, pe ruta turistică și culturală eminesciană din municipiul Bălți au fost vizitate: Parcul Central - derularea lucrărilor de renovare a parcului; Pinacoteca „Antioh Cantemir” – Centrul de informare turistică; Teatrul Național „Vasile Alecsandri”; Aleea Clasicilor Culturii Naționale; Palatul Municipal de Cultură; Universitatea de Stat „Alecu Russo” – Centrul de Inovare și Transfer Tehnologic NORTEK; Biblioteca Municipală „Eugeniu Coșeriu”, filiala pentru copii „Ion Creangă” – Sala Cartea românească, Centrul Transfrontalier; Scuarul „Taras Șevcenko”; Catedrala „Sfinții Împărați Constantin și Elena”; Muzeul de Istorie și Etnografie; IP Liceul Teoretic „Mihai Eminescu” și Centrul de Cultură și Tineret.
Așa cum am mai comunicat, Proiectul este finanțat de Uniunea Europeană, în cadrul Programului Operațional Comun România – Republica Moldova 2014-2020, și propune creșterea, până în anul 2025, a atractivității turistice a celor două municipalități, cu un nou traseu cultural turistic comun, ce creează o imagine unică prin evidențierea valorilor eminesciene autentice și milenare: artă, personalități și evenimente culturale locale, punând în valoare moștenirea culturală comună.
În cuvântul său, consulul general, bun cunoscător al tuturor etapelor proiectului și cu o contribuție importantă în implementarea acestuia, a salutat participanții și a felicitat reprezentanții celor două autorități locale și experții care au contribuit la realizarea proiectului.
A ținut să aprecieze prestația ambelor autorități care, în pofida consecințelor pandemiei de Covid-19, care au întârziat aplicarea acestuia, iar prețurile au crescut mult față de evaluarea de la momentul inițial, au depus eforturi pentru identificarea soluțiilor necesare continuării proiectului.
Și-a exprimat întreaga convingere că proiectul va fi finalizat în termenul asumat și va produce efecte benefice pentru ambele localități și va încuraja turismului, turiștii având ocazia să descopere, în ambele localități, unitatea de limbă, istorie, cultură, civilizație și spiritualitate dintre România și Republica Moldova. În final, a dorit mult succes proiectului și și-a exprimat, în continuare, disponibilitatea de a sprijini realizarea implementării acestuia.
România rămâne principalul susținător al parcursului european al Republicii Moldova și vom continua cu aceeași intensitate să sprijinim orice inițiativă care are ca obiectiv bunăstarea locuitorilor din nordul Republicii Moldova.