Proiectul de lege privind statutul municipiului Chișinău CRITICAT

  • 23 Martie 2016 19:03
Proiectul de lege privind statutul municipiului Chișinău CRITICAT

Mai mulți deputați și reprezentanți ai societății civile au criticat proiectul de lege privind statutul municipiului Chișinău.

Proiectul de lege urma să fie discutat miercuri, 23 martie, în cadrul unei ședințe publice a Comisiei parlamentare pentru administrație publică (dezvoltare regională, mediu și schimbări climatice). Aceștia spun că prin inițiativa legislativă,  înaintată de câțiva deputați liberali, se dorește atribuirea tuturor competențelor Primarului General, ceea ce ar putea duce la, ceea ce contestatarii numesc, „o dictatură” în cadrul instituției.

După aproape două ore de discuții în contradictoriu, mai mulți deputați au părăsit sala în care Comisia parlamentară pentru administrație publică, dezvoltare regională, mediu și schimbări climatice urma să discute public proiectul de lege privind statutul municipiului Chișinău. Aceștia, asistați de persoane cu pancarte prin care cereau retragerea proiectului de lege, au invocat faptul că au fost informați despre ședință cu două ore înainte de începerea ei și nu le-au fost prezentate materialele necesare. Mai mult, deputații au invocat și lipsa de cvorum,  din cauza că de la ședința Comisiei lipseau mai mult de jumătate dintre membrii acesteia.

În același timp, deputatul socialist Vlad Bătrâncea, a criticat în termeni duri proiectul de lege, menționând că în varianta propusă acesta ar putea duce la o dictatură în cadrul Primăriei Chișinău.

Și expertul independent, Sergiu Tofilat a cerut amânarea discuțiilor publice, pe motiv că dezbaterea nu a fost anunțată în prealabil. Mai mult acesta a afirmă că proiectul ar conține prevederi ce contravin Cartei europene a autonomiei locale.

Chiar dacă, într-un final, în sală au rămas doar doi deputați și cîțva reprezentanți ai societății civile și Primăriei capitalei, președintele  comisiei parlamentare administrație publică, Elena Bodnarenco, a decis examinarea proiectului de lege, precizând că discuțiile au doar statut de informare și urmează să continue la una din ședințele viitoare.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Știri* Bună dimineața, România!
Meteo Chișinău
-3,37
Cer senin
Umiditate:94 %
Vint:5,14 m/s
Mon
1
Tue
1
Wed
1
Thu
3
Fri
3
Arhivă Radio Chișinău