Proiectul de lege cu privire la reglementarea și controlul organismelor modificate genetic, votat în prima lectură
-
05 Mai 2022 15:22
În cadrul ședinței plenare de astăzi, deputații au aprobat, în prima lectură, proiectul de lege privind reglementarea și controlul organismelor modificate genetic. Documentul a fost susținut cu votul a 54 de deputați.
Modificările legislative propuse prevăd armonizarea cadrului național de reglementare în domeniul securității biologice și al controlului organismelor modificate genetic cu prevederile legislației europene.
Documentul stabilește măsurile de precauție în vederea prevenirii, supravegherii și detectării practicilor de utilizare a organismelor modificate genetic, ceea ce, potrivit autorilor, va permite asigurarea protecției sănătății oamenilor și a mediului. Odată cu intrarea în vigoare a acestui proiect de lege, va exista posibilitatea de a restricționa sau de a interzice cultivarea organismelor modificate genetice pe teritoriul Republicii Moldova sau în anumite zone.
Astfel, proiectul de lege stabilește cadrul normativ și instituțional, necesar desfășurării activităților de obținere, testare, utilizare, comercializare, dar și operațiunilor de import și de export a organismelor modificate genetic.
În document mai sunt stipulate competențele Comisiei naționale pentru securitate biologică și ale Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor în ceea ce privește introducerea și plasarea pe piață a organismelor modificate genetic. În acest sens, un rol important îi va reveni și Agenției de Mediu, care va elibera autorizațiile și va monitoriza circulația acestor produse.
Documentul urmează să fie propus spre examinare în lectură finală în plenul Parlamentului.