Proiectul de avion rusesc MC-21 a fost întârziat cu un an din cauza sancțiunilor americane

  • 18 Februarie 2019 17:06
Proiectul de avion rusesc MC-21 a fost întârziat cu un an din cauza sancțiunilor americane

Lansarea în producție a avionului mediu-curier MC-21, de importanță majoră pentru industria aeronautică rusă, a fost întârziat cu un an din cauza sancțiunilor americane, a declarat luni șeful conglomeratului industrial și militar rus Rostec, citat de AFP și Agerpres.

'Dat fiind că americanii au încetat să furnizeze materiale compozite, noi a trebuit să recurgem la propriile materiale', a declarat Serghei Cemezov agențiilor de presă ruse în cadrul unui forum aeronautic la Abu Dhabi.

El a precizat că producția în masă ar urma să înceapă până la sfârșitul anului 2020 în loc de sfârșitul anului 2019, așa cum era planificat.

Avionul MC-21, care a efectuat primul să zbor de testare în mai 2017, urma inițial să fie dat în exploatare la sfârșitul anului 2018, înainte ca termenele să fie revizuite.

Aparatul urma să reprezinte un nou simbol al renașterii industriei aeronautice ruse după haosul din anii 1990, ambiționându-se să concureze cu avioane ale fabricantului european Airbus și cu cele ale companiei americane Boeing, respectiv A320 și 737.

Producătorul UAC, responsabil de acest proiect în cadrul Rostec, anunțase în ianuarie că piesele americane vor fi înlocuite cu unele de fabricație rusească, asigurând că sancțiunile nu vor compromite proiectul.

Sancțiunile, care vizează din septembrie întreprinderi rusești participante la respectivul proiect, între care Aerocomposite, au determinat oprirea livrărilor anumitor piese americane destinate aripilor avionului.

În 2011, Rusia a inaugurat aparatul de transport regional Superjet 100, primul avion civil conceput după epoca sovietică.

Dar acest avion asamblat cu numeroase piese occidentale, o sursă de mândrie în momentul lansării sale, a avut un succes limitat în afara Rusiei.

Federația Rusă face obiectul unor sancțiuni - pe etape - din partea SUA și UE ca urmare a anexării peninsulei Crimeea și a rolului său în criza din Ucraina începând cu 2014.

Sursa: Agerpres

Tags

Alte Noutati

LIVE: Radiojurnalul de noapte București
Meteo Chișinău
12,18
Nori împrăștiați
Umiditate:79 %
Vint:2,57 m/s
Sat
13
Sun
15
Mon
15
Tue
15
Wed
16
Arhivă Radio Chișinău