Proiectul „Conectivitate rurală în Moldova”: Infrastructura rutieră și punctele de frontieră vor fi modernizate

  • 18 Martie 12:53
Proiectul „Conectivitate rurală în Moldova”: Infrastructura rutieră și punctele de frontieră vor fi modernizate

Peste 105 milioane de dolari vor fi investiți în modernizarea infrastructurii rutiere și a punctelor de frontieră de pe teritoriul Republicii Moldova. Membrii Comisiei politică externă și integrare europeană au aprobat avizul consultativ pentru inițierea negocierilor cu Asociația Internațională pentru Dezvoltare (AID) și cu Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BIRD) în vederea realizării Proiectului „Conectivitate rurală în Moldova”.

Proiectul „Conectivitate rurală în Moldova” vizează mai multe aspecte: conectarea comunităților locale cu oportunități economice; facilitarea comerțului și extinderea coridoarelor de solidaritate; consolidarea sustenabilității, a capacității de realizare și a sprijinului pentru managementul de proiect.

Respectiv, BIRD va acorda țării noastre un împrumut de 100 de milioane de dolari, iar AID va acorda un credit în valoare de 5,980 milioane de dolari. Banii vor fi investiți în reabilitarea și modernizarea unor drumuri regionale prioritare. De asemenea, se va pune accent pe siguranța rutieră, prin construcția de infrastructuri de transport nemotorizat adiacent drumurilor locale. Totodată, este planificată modernizarea Punctului de frontieră Leușeni și a Punctului de frontieră Giurgiulești, precum și construcția Punctului de frontieră Ungheni.

Din partea Republicii Moldova, în procesele de negocieri cu AID și BIRD vor fi implicați reprezentanți ai Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, ai Ministerului Finanțelor, ai Ministerului Dezvoltării Economice și Digitalizării, ai Ministerului Afacerilor Externe și ai Ministerului Justiției.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Muzică
Meteo Chișinău
21,24
Cer senin
Umiditate:35 %
Vint:5,14 m/s
Mon
15
Tue
15
Wed
14
Thu
17
Fri
17
Arhivă Radio Chișinău