Proiectul care prevede suspendarea posibilității reducerii pedepsei condamnaților aflați în condiții precare de detenție, votat în prima lectură

  • 06 Martie 2020 13:40
Proiectul care prevede suspendarea posibilității reducerii pedepsei condamnaților aflați în condiții precare de detenție, votat în prima lectură

Parlamentul a votat în prima lectură proiectul care prevede suspendarea posibilității reducerii pedepsei condamnaților aflați în condiții precare de detenție.

Inițiativa mai stabilește că până la 1 septembrie, Guvernul va prezenta Parlamentului un proiect de lege privind perfecționarea mecanismului compensator.

Totuși, cei care au depus deja cereri privind reducerea pedepsei vor putea beneficia de prevederile actuale ale legii.

Amintim că potrivit legii, deținuții pot beneficia de reducerea termenul de detenție pentru condițiile precare din penitenciare. Cel mai cunoscut caz în acest sens este cel al fostului premier Vlad Filat, eliberat în decembrie anul trecut, după ce a beneficiat de acest mecanism compensator. Pedeapsa lui a fost redusă cu 685 de zile, din cauza condițiilor de detenție. 

Mecanismul respectiv a intrat în vigoare la 1 ianuarie 2019, iar pe parcursul anului trecut aproximativ 5.900 de deținuți din totalul de 6.700 au solicitat reducerea pedepselor prin aplicarea mecanismului compensator. Pe parcursul anului trecut, au fost eliberate din detenție înainte de termen, în baza mecanismului compensatoriu,  128 de persoane.

În acest context, în cadrul dezbaterilor, oficialii au recunoscut că deja mai mulți recidiviști, inclusiv capi ai lumii interlope au fost eliberați sau sunt pe cale de a fi eliberați condiționat în baza prevederilor actuale ale legislației.

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Deschis în week-end
Meteo Chișinău
2,18
Cer acoperit de nori
Umiditate:88 %
Vint:6,17 m/s
Sun
2
Mon
1
Tue
1
Wed
1
Thu
5
Arhivă Radio Chișinău