Proiect-pilot | Părinții, încurajați să citească împreună cu cei mici

  • 22 Ianuarie 2020 16:51
Proiect-pilot | Părinții, încurajați să citească împreună cu cei mici

Biblioteca Națională pentru Copii „Ion Creangă” a lansat miercuri, 22 ianuarie, proiectul-pilot „Punguța cu 2 cărți”, dedicat încurajării lecturii pentru copii, începând de la nașterea lor, informează MOLDPRES.

Directorul instituției, Eugenia Bejan, a menționat pentru Agenție că scopul proiectului este de a transmite părinților din zone defavorizate mesajul privind importanța cititului împreună cu cei mici. „Este primordial să le citim copiilor chiar de la naștere, pentru că aceasta ajută la dezvoltarea optimă a creierului lor. Cuvintele pe care un copil le aude sau numărul lor influențează dezvoltarea lui cognitivă, mai ales în primii cinci ani de viață, când se formează majoritatea legăturilor neuronale”, a subliniat Eugenia Bejan.

În cadrul proiectului, 100 de familii din 20 de localități rurale din Republica Moldova vor participa la ateliere de literație, susținute de bibliotecarii din comunitate, și vor primi câte o punguță cu 2 cărți ilustrate, potrivite vârstei mici, pentru a fi citite copiilor acasă de către părinți sau bunici.

Proiectul inițiat de Asociația „OvidiuRo” este implementat de Biblioteca Națională pentru Copii „Ion Creangă”, în parteneriat cu Centrul Național de Excelență Profesională pentru Bibliotecari din cadrul Bibliotecii Municipale „B. P. Hasdeu” din Chișinău și Fundația „Progress” din România.

În total, Asociația „OvidiuRo” a oferit pentru desfășurarea proiectului în Republica Moldova 230 de cărți ilustrate pentru copii și 100 de punguțe.

Sursa: Moldpres

Tags

Alte Noutati

LIVE: Ascultă&Călătorește cu Andrei Mîțu
Meteo Chișinău
3,29
Cer acoperit de nori
Umiditate:99 %
Vint:1,03 m/s
Fri
4
Sat
6
Sun
8
Mon
8
Tue
7

Ultimele știri

Zestrea Neamului | Cornelia Bodescu: „Cântecul merge mână în mână cu arta tradițională ca să iasă ceva frumos și benefic tuturor” (Audio)

Energocom a cumpărat pentru prima dată energie electrică de pe Bursa Română de Mărfuri

Kremlinul se declară pregătit de un dialog „reciproc respectuos” cu Donald Trump, care a amenințat cu sancțiuni dacă Rusia nu încheie un acord de încetare a războiului în Ucraina

Președinta Adunării Naționale a Sloveniei a avut întrevederi cu Mihai Popșoi și Oleg Serebrian (FOTO)

Analist: „Retragerea trupelor ruse din stânga Nistrului ar însemna soluționarea conflictului transnistrean și reintegrarea Republicii Moldova, însă Rusia nu va accepta acest lucru”

CNAM: Cetățenii Republicii Moldova care se află peste hotare mai mult de 183 de zile pe an nu sunt obligați să achite prima de asigurare medicală obligatorie

Delegația Republicii Moldova, la ședința Comisiei Unificate de Control de la Bender. „Mecanismul actual de menținere a păcii pe râul Nistru a fost destabilizat și discreditat considerabil”

Senatoare a partidului premierului Giorgia Meloni: Italia va continua să sprijine Republica Moldova în drumul către aderarea la Uniunea Europeană

Maia Sandu a avut o întrevedere cu ambasadorii statelor europene și ai formatului G7, acreditați în Republica Moldova. Criza energetică provocată de Rusia, pe agenda discuțiilor

Parlamentul European condamnă dezinformarea Rusiei pentru a justifica războiul din Ucraina și adresează un apel „ferm” către UE de a intensifica „lupta” contra ingerințelor rusești

Arhivă Radio Chișinău