PROIECT | Noi tarife pentru parcările din București: peste 2 euro pe oră
-
10 Iunie 2018 10:33
Primăria Bucureștilor ar putea aproba tarifele de exploatare a parcărilor din capitala României, care pot ajunge la peste 2 euro pe oră, cu TVA, în Zona 0. Un proiect de hotărâre în acest sens ar urma să fie analizat joi în ședința Consiliului General al Municipiului București (CGMB).
În prezent, parcările publice din București au un tarif de 1,5 lei românești (aprox. 30 eurocenți) pe oră, precizează Digi24.
Tariful aplicabil pentru Zona 0 a Capitalei ar putea fi de 10 lei/oră, cu TVA, tarif unic, de luni până duminică, tarif ce permite doar utilizarea unui loc de parcare, fără rezervarea sau nominalizarea locului de parcare. Parcarea este limitată la o durată de maximum 2 ore, iar după expirare se va aplica o suprataxare cu dublul tarifului inițial.
Tariful va fi de 10 lei pe oră, plus TVA, 24 de ore din 24, 30 de zile pe lună, pentru unitățile hoteliere, complexe comerciale, săli de spectacole, baze sportive. Pentru riverani, tariful ar fi de 120 de lei pe lună, cu TVA.
Zona 0 cuprinde locurile de parcare special amenajate în patru zone, potrivit proiectului.
Prima zonă este cea a parcajului subteran Intercontinetal (N. Bălcescu - C.A. Rosetti - D. Gerota - J. L. Calderon - T. Arghezi - Carol I).
A doua zonă este cea a parcajului subteran din Piața Unversității (N. Bălcescu - I. Câmpineanu - Calea Victoriei - Splaiul Independenței - I. C. Brătianu).
A treia zonă este cea a parcajului suprateran Cocor (I. C. Brătianu - Sf. Vineri - Calea Moșilor - H. Botev - C. Coposu).
A patra zonă este cea a parcajului suprateran Unirea (C. Coposu - M. Basarab - Mircea Vodă - Unirii - Brătianu).
În Zona 1 a Capitalei (Piața Victoriei - Iancu de Hunedoara - Polonă - Șincai - Mărășești - Berzei - Buzești), tariful este de 5 lei pe oră, cu TVA, în intervalul 06.01 - 18.00, și de 2,5 lei pe oră în intervalul 18.01 - 06.00.
În Zona 2 (aflată între Zona 1 și limita orașului), tarifele sunt de 2,5 lei/oră în intervalul 06.01 - 18.00, și de 1,5 lei pe oră în intervalul 18.01 - 06.00.