Proiect în domeniul combaterii traficului de ființe umane, finanțat de SUA

  • 30 Ianuarie 2021 11:22
Proiect în domeniul combaterii traficului de ființe umane, finanțat de SUA

Pe parcursul unui an și jumătate, va avea loc formarea a aproximativ două sute de reprezentanți ai structurilor de aplicare a legii – ofițeri de poliție, procurori și judecători – în cadrul unui proiect în domeniul combaterii traficului de ființe umane. Printre activități se mai numără actualizarea Ghidului de investigare a infracțiunii de trafic de ființe umane, dar și acordarea asistenței în dezvoltarea a cel puțin două documente normative legate de Mecanismul Național de Referire, transmite IPN.

Proiectul este implementat Organizația Internațională pentru Migrație, fiind finanțat de Departamentul de Stat al SUA. Proiectul va fi implementat cu sprijinul Biroul Internațional de combatere a drogurilor și aplicare a legii (INL) și în parteneriat cu Guvernul Republicii Moldova.

Principalele activități ale proiectului vizează consolidarea structurilor de aplicare a legii care lucrează în domeniul combaterii traficului, cum ar fi Centrul pentru Combaterea Traficului de Persoane al Ministerului Afacerilor Interne, Procuratura Generală și dezvoltarea noului Sistem Național de Referire pentru Asistența și Protecția Victimelor.

În cadrul evenimentului de lansare, ambasadorul Statelor Unite în Republica Moldova, Dereck J. Hogan, a declarat că manifestă îngrijorare cu privire la numărul scăzut de victime identificate pe parcursul anului trecut. Oficialul a îndemnat Guvernul să pună la dispoziție resurse și personal cu experiență pentru a combate eficient traficul de ființe umane, inclusiv traficul intern și în mediul online.

„Trebuie să luptăm cu sclavia modernă cu un front comun și acest proiect ne va ajuta din nou să ne consolidăm eforturile mai mult și să acționăm împreună și ferm”, a declarat șeful misiunii OIM Moldova, Lars Johan Lonnback, citat într-un comunicat de presă.

Beneficiarii și partenerii proiectului sunt: Ministerul Afacerilor Interne al Republicii Moldova, și anume Centrul pentru Combaterea Traficului de Persoane, Procuratura Generală; judecători și Institutul Național al Justiție; Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale .

Bugetul total al proiectului „Contribuția la un răspuns consolidat al organelor de drept și de elaborare a politicilor la traficul de persoane în Republica Moldova” este de 240 de mii de dolari.

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Știri* Bună dimineața, România!
Meteo Chișinău
-2,82
Cer senin
Umiditate:97 %
Vint:4,12 m/s
Mon
1
Tue
1
Wed
1
Thu
4
Fri
4
Arhivă Radio Chișinău