Programul Compact: destinat producătorilor mici și mijlocii cu gaj insuficient
-
31 Martie 2015 18:37
Agricultorii moldoveni care doresc să procure echipamente moderne de irigare a terenurilor lor, pot accesa fonduri în valoare de până la 75 de mii de euro, în condiții avantajoase, în cadrul Programului Compact.
Astăzi, în cadrul programului de asistență oferit Republicii Moldova de către Guvernul Statelor Unite, a fost lansat un nou proiect de vânzări în rate a echipamentelor agricole performante pentru irigare. Programul este destinat producătorilor mici și mijlocii care nu au acces la credite bancare sau împrumuturi din cauza gajului insuficient.
Noul program prevede vânzarea în rate și fără a depune gaj, a echipamentelor și utilajelor agricole, valoarea cărora nu depășește 100 de mii de dolari. Pentru procurarea echipamentelor este necesară achitarea unui avans de 25 la sută din prețul echipamentului, restul sumei urmând să fie achitată în decurs de 3 ani. Până acum au fost selectați peste o sută de potențiali beneficiari din cei peste 500 cât poate acoperi proiectul, a menționat directorul programului 2KR, Valeriu Bulgari.
”Acest suport financiar ne va permite să acoperim lipsa de echipamente de irigare la scară mică pentru agricultorii noștri, mai ales că posibilitatea de a beneficia de apă s-a majorat considerabil după darea în exploatare a 10 stațiuni de pompare cu apeducte până la marginea câmpurilor agricultorilor care vor să-și lanseze afaceri”, a declarat Valeriu Bulgari.
Principalul finanțator al proiectului este Fondul Provocările Mileniului.
”Vom acorda 2, 2 milioane de dolari: Aceste mijloace vor fi destinate fermierilor din Republica Moldova ca să-și procure echipamente de irigare, să își construiască sere, utilizând irigarea, ca să planteze livezi și vii de asemenea utilizând irigarea. Deci factorul principal este utilizarea apei pentru agricultură”, a declarat Directorul Executiv al instituției, Valentine Badrajan.
În discursul său, directorul adjunct al Corporației Provocările Mileniului în Republica Moldova, Jeffrey Goveia a menționat că Statele Unite oferă suport financiar țării noastre pentru a reduce sărăcia și pentru a ajuta fermierii fără posibilități.
”Misiunea Fondului Provocările mileniului este de a reduce sărăcia. Noi nu am investit în Republica Moldova 262 de milioane de dolari ca oamenii bogați să devină și mai bogați. Am investit acești bani pentru a-i ajuta pe micii fermierii să poată să rămână în Moldova, în satele lor, să poată să ofere copiilor lor o educație bună și să aibă o viață mai bună” a menționat Jeffrey Goveia.
Programul lansat astăzi 2KR, este complementar Programului de credite Compact, finanțat de Guvernul Statelor Unite pentru investiții în infrastructura post-recoltare, și reabilitarea drumurilor din Republica Moldova. Prin intermediul acestui program de asistență oferit Republicii Moldova prin intermediul Corporației Provocările Mileniului pentru perioada 2010-2015, au fost deja acordate împrumuturi în valoare de aproape 10 milioane de dolari.
Tags