Programul britanic de testare masivă a permis descoperirea multor cazuri de COVID-19, dar nu a rupt lanțurile de infectare (raport)
-
27 Octombrie 2021 16:03
Programul sistematic de depistare a cazurilor de COVID-19 și de identificare a contacților (Test and Trace) desfășurat în Regatul Unit a costat 37 de miliarde de lire sterline, una dintre cele mai mari sume cheltuite vreodată pentru o acțiune de sănătate publică în această țară, dar rezultatele au fost sub așteptări, potrivit unui raport publicat miercuri, relatează AFP și DPA, citate de Agerpres.
Conform concluziilor documentului, programul 'Test and Trace' al NHS England ''nu și-a atins obiectivul principal de a ajuta la ruperea lanțurilor de transmitere a COVID-19 și de a permite revenirea la o viață normală'', respectiv evitarea unui nou lockdown, întrucât a fost lansat în mai 2020 și două lockdown-uri au fost instituite de la sfârșitul lunii octombrie 2020, cel de-al doilea fiind ridicat progresiv abia între martie și iulie.
Raportul, întocmit de Comisia parlamentară pentru finanțe publice, mai menționează că unele dintre obiectivele fixate nu au fost atinse și altele au fost ''umflate''.
Acest program, care a consumat circa 20% din bugetul NHS England, a primit în cursul verii critici și pentru că a condus la plasarea în carantină a unui număr foarte mare de cazuri contact, agravând în unele sectoare crize de lucrători deja acută.
Autorii raportului recunosc totuși că, începând din noiembrie 2020, numărul testelor disponibile a crescut considerabil și a scăzut timpul necesar pentru obținerea rezultatelor. De asemenea, cu ajutorul programului 'Test and Trace' s-a reușit descoperirea mai multor persoane infectate și a contacților acestora, într-un mod mai rapid.
Programul '''Test and Trace' a jucat un rol esențial în combaterea acestei pandemii'', consideră Jenny Harries, directorul executiv al UK Health Security Agency (UKHSA). ''O realitate este că ''Test and Trace'' salvează vieți în fiecare zi și ne ajută să combatem COVID-19 prin ruperea unor lanțuri de transmitere și identificarea focarelor oriunde apar'', notează aceasta.
Peste 323 de milioane de teste au fost efectuate prin acest program pe ansamblul Regatului Unit și, în total, peste 19,9 milioane de persoane au fost contactate. ''Testarea, identificarea contacților și zidul de apărare construit prin programul nostru de vaccinare sunt toate esențiale în eforturile noastre permanente de a ține oamenii în siguranță în timp ce revenim la o viață normală'', rezumă Jenny Harries.
''Am construit de la zero o rețea de testare care poate procesa milioane de teste pe zi, mai mult decât oricare altă țară europeană'', a subliniat la rândul său un reprezentant al guvernului britanic.