PROGRAMUL acțiunilor cu ocazia Hramului Capitalei

  • 01 Octombrie 2017 17:59
PROGRAMUL acțiunilor cu ocazia Hramului Capitalei

Autoritățile Capitalei au făcut public acțiunile pe care le vor desfășura de Hramul orașului, pe 14 octombrie, transmite IPN.

În ajunul sărbătorii, pe 13 octombrie, la ora 12.00 va avea loc festivitatea de înmânare a Premiului municipal de merit 2017, care se va desfășura la Școala de Arte „Valeriu Poleacov”. A doua zi, sărbătoarea „Hramul orașului” va începe la ora 08.30 cu depuneri de flori la monumentul domnitorului Ștefan cel Mare și Sfânt din centrul capitalei. Ulterior, către ora 09.00, la Catedrala Mitropolitană „Nașterea Domnului” un sobor de preoți va oficia Liturghia de hram. 

La Centrul Republican pentru copii și tineret „Artico”, la ora 10.00, va fi dat startul concursului municipal de aranjament floristic „Floarea sufletului meu – pentru tine Chișinău”. În jur de ora 11.00, în scuarul Catedralei va fi dat startul sărbătorii. Locuitorii și oaspeții capitalei vor putea vizita expoziții de pictură, grafică, artizanat, carte și floristică. Către ora 12.00, în Piața Marii Adunări Naționale (PMAN) se va desfășura Festivalul internațional de dans popular „Hai la joc”. De-a lungul bulevardului Ștefan cel Mare, preturile de sector își vor prezenta programele de sărbătoare.

La ora 14.00, va fi prezentat un program artistic de către colectivele instituțiilor de învățământ din Chișinău, cu genericul: „Orașul meu în straie de sărbătoare”. Către ora 17.00, în PMAN, va începe concertul dedicat Hramului orașului care va dura până aproape de miezul nopții. Deocamdată, nu se cunosc numele interpreților care vor cânta pentru locuitorii și oaspeții capitalei.

Între 10 și 14 octombrie, pe pista de karting de pe bulevardul Dacia, se vor petrece competițiile municipale la karting. Pe 11, 12 și 13 octombrie, la Școala sportivă nr.4 de polo pe apă „Gheorghe Osipov” va avea loc cupa OPEN de polo pe apă.
În perioada 12-15 octombrie, în orașul Vadul lui Vodă, vor avea loc competițiile municipale la aeromodelism, rachetomodelism. Între 13 și 15 octombrie, la baza de caiac – canoe, lacul Valea Morilor, se va petrece campionatul municipiului Chișinău la acest gen de sport.

La Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie, pe 14 octombrie, va avea loc campionatul deschis al municipiului Chișinău la tenis de masă. Între 14 și 15 octombrie, la clubul sportiv „Sparta” din satul Budești, va fi organizată cupa deschisă a municipiului Chișinău la hipism. Pe 15 octombrie, la Teatrul „Ginta Latină”, către ora 17.00, se va desfășura Gala concert a Festivalului concurs internațional de dans popular „Hal la joc”.

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Colecția de Jazz cu Daniela Nicolae
Meteo Chișinău
8,29
Cer senin
Umiditate:80 %
Vint:3,6 m/s
Sat
15
Sun
15
Mon
17
Tue
16
Wed
14
Arhivă Radio Chișinău