Program special de activitate pentru instituțiile din subordinea Guvernului

  • 16 Mai 2020 11:45
 Program special de activitate pentru instituțiile din subordinea Guvernului

Începând cu săptămâna viitoare, angajații din administrația publică centrală, cum ar fi cei din ministere sau alte instituții subordonate Guvernului, vor activa conform unui program special. Aceștia își vor începe ziua de muncă la ora 07.30 și o vor încheia la ora 16.00, iar prânzul va fi între orele 12.00 și 12.30. Prevederile se conțin în dispoziția Comisiei naționale extraordinare de sănătate publică.

În dispoziție, conducătorilor entităților publice li se recomandă să organizeze activitatea în funcție de specific și de necesități. Este recomandată atragerea la serviciu a personalului strict necesar pentru asigurarea funcționalității entității, activitatea căruia necesită prezența obligatorie la serviciu. De asemenea, este recomandată organizarea muncii la domiciliu pentru personalul activitatea căruia nu necesită prezența obligatorie la locul de muncă, dar poate fi asigurată la distanță.

Și conducerea Serviciului Vamal va stabili pentru unele posturi vamale la frontiera Republicii Moldova regimul de muncă în schimburi, cu o durată mai mare de 12 ore, cu respectarea duratei întreruperii în muncă între schimburi.

Comisia națională extraordinară de sănătate publică, care a preluat atribuțiile CSE, a instituit, începând cu ziua de 16 mai și până pe 30 iunie, stare de urgență de sănătate publică. La nivel național devine obligatorie purtarea măștilor în transportul public, în spațiile comerciale, în spațiile publice închise etc. Masca trebuie să acopere atât gura, cât și nasul. O altă obligație ține de evitarea aglomerațiilor.

În Republica Moldova bilanțul persoanelor infectate cu noul tip de coronavirus este de 5745. Dintre aceștia, peste 2300 de pacienți s-au tratat deja. Bilanțul deceselor cauzate de COVID-19 a ajuns la 204 oameni.

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Dor de izvor cu Maria Mocanu
Meteo Chișinău
22,74
Cer fragmentat
Umiditate:59 %
Vint:3,6 m/s
Thu
17
Fri
11
Sat
12
Sun
15
Mon
15
Arhivă Radio Chișinău