Prognozele FMI: Economia Republicii Moldova va crește cu peste 2%
-
30 Aprilie 2014 19:36
Economia Republicii Moldova va crește în 2014 cu peste 2%, potrivit prognozei Fondului Monetar Internațional.
Experții FMI, care s-au aflat într-o misiune în Republica Moldova în perioada 22-30 aprilie, au constatat că economia țării și-a revenit după seceta din 2012 și a evoluat pozitiv anul trecut.
Experții FMI au avut astăzi o întrevedere cu premierul Iurie Leancă. Potrivit unui comunicat de presă al Guvernului, FMI a subliniat importanța promovării în continuare a reformelor în vederea asigurării stabilității macroeconomice.
Realizarea reformelor structurale, conform obiectivelor stabilite în Strategia Națională de Dezvoltare, este crucială pentru susținerea creșterii economice, a precizat șeful misiunii, Max Alier.

