Profesorii protestează din nou la Guvern
-
24 Martie 2017 14:07
Sindicatele din domeniul educației au anunțat pentru această oră o acțiune de protest în fața Guvernului solicitând majorarea salariilor.
Sindicaliștii au protestat și ieri la sediul Parlamentului unde și-au manifestat nemulțumirea față de faptul că guvernanții nu au reușit să găsească soluții eficiente pentru a le majora salariile și că, până acum s-au ales doar cu un adaos de 100 de lei.
Acțiunea de protesta a fost anunțată încă de săptămâna trecută, după ce timp de două luni sindicaliștii au negociat cu Guvernul fără să se ajungă la un numitor comun.
Sindicaliștii insistă asupra câtorva solicitări, iar cea mai importantă este majorarea cu 50 la sută a salariilor pedagogilor. Ei mai cer egalarea salariilor personalului non-didactic la nivelul minimului de existență, precum și recalcularea anuală a pensiilor profesorilor încadrați în câmpul muncii.