Profesoara Silvia Strătilă | Limba română era ca un fruct interzis, iar tinerii erau interesați să o vorbească cât mai bine
-
31 August 2018 13:30
După ani buni de putere sovietică, când cu greu puteai să faci rost de o carte în limba română, mii de oameni au ieșit în stradă, acum 29 de ani, să ceară revenirea la alfabetul latin. Este și cazul Silviei Strătilă, acum profesoară de limba română la liceul „Vasile Alecsandri” din Chișinău.
Într-un interviu pentru Radio Chișinău, ea a povestit despre evenimentele și emoțiile din Piața Marii Adunări Naționale de acum 29 de ani. Profesoara Silvia Strătilă vorbește cum a învățat să scrie cu alfabet latin, după absolvirea facultății, cum i-a citit pe clasicii literaturii române, pentru a le putea preda mai apoi limba și literatura română elevilor săi.
Silvia Strătilă spune că limba română era în perioada sovietică asemenea unui fruct interzis, acesta fiind unul dintre motivele pentru ca tinerii erau interesați să o vorbească cât mai bine. Pedagogul își amintește cum în anii 90, în primele călătorii peste Prut, se întorceau acasă cu valizele pline cu cărți.
Ascultați un interviu realizat de Cristina Popușoi cu profesoara de limbă și literatură română, Silvia Strătilă.