Produsul din R.Moldova destinat exporturilor care ajunge aproape integral în UE. România, în topul piețelor de desfacere (GRAFIC)

  • 15 Ianuarie 2019 11:08
Produsul din R.Moldova destinat exporturilor care ajunge aproape integral în UE. România, în topul piețelor de desfacere (GRAFIC)

Acordul de Liber Schimb cu Uniunea Europeană, suportul Guvernului SUA prin proiectul Agricultură Performantă și entuziasmul apicultorilor moldoveni au fost cele trei ingrediente necesare pentru apariția unei noi ramuri de export în R. Moldova: mierea de albini, susține expertul economic din cadrul IDIS „Viitorul”, Veaceslav Ioniță.

Astfel, economistul afirmă că mierea de albini niciodată nu a fost un produs de export al R. Moldova, până la semnarea Acordului de Liber Schimb cu UE, livrările având o valoare de puțin peste jumătate de milion de dolari anual. „Totul s-a schimbat odată cu liberalizarea comerțului cu UE și suportul din partea Guvernului SUA a apicultorilor noștri. În ultimii ani, exporturile au crescut de zece ori ajungând la 14 milioane de dolari anual”, a subliniat reprezentantul IDIS „Viitorul”.

În același timp, Veaceslav Ioniță mai menționează că aproape tot volumul de miere exportată ajunge în UE, iar primele 5 țări asigură 75% din exporturile noastre. România, Italia și Franța consumă 2/3 din mierea moldovenească destinată exporturilor.

„Creșterea volumelor de export, dar și prețul mierii, poate fi asigurată în următorii ani, prin trecerea la producerea și certificarea Mierii Ecologice. Cu suportul Programului SUA Agricultură Performantă, primele certificate apicultorii noștri le vor avea deja în vara 2019, cea ce înseamnă perspectiva de dublare a exporturilor în următorii 2-3 ani. De fapt, acum asistăm la renașterea unei ramuri promițătoare în Republica Moldova:mierea de albini ecologică”, a conchis expertul. 

Produsul din R.Moldova destinat exporturilor care ajunge aproape integral în UE. România, în topul piețelor de desfacere (GRAFIC)

Produsul din R.Moldova destinat exporturilor care ajunge aproape integral în UE. România, în topul piețelor de desfacere (GRAFIC)

Sursa: Viitorul.org

Tags

Alte Noutati

LIVE: Știri
Meteo Chișinău
-3,37
Cer senin
Umiditate:99 %
Vint:2,57 m/s
Wed
0
Thu
4
Fri
6
Sat
5
Sun
3
Arhivă Radio Chișinău