Producția industrială a Republicii Moldova, în creștere cu 11,7% în luna mai a acestui an

  • 24 Iulie 2025 15:50
Producția industrială a Republicii Moldova, în creștere cu 11,7% în luna mai a acestui an

În luna mai 2025, producția industrială a Republicii Moldova a înregistrat o creștere de 11,7% față de aceeași lună a anului trecut, menținând tendința pozitivă din luna aprilie, potrivit datelor publicate de Ministerul Dezvoltării Economice și al Digitalizării.

Potrivit MDED, Creșterea a fost susținută în special de industria prelucrătoare (+12,4%), producția și furnizarea de energie (+7,2%) și industria extractivă (+4,4%).

Printre cele mai dinamice ramuri din industria prelucrătoare se numără:

repararea articolelor fabricate din metal (+81,7%);

fabricarea echipamentelor de măsură și control (+64,3%);

fabricarea articolelor de îmbrăcăminte (+59,3%);

producția de substanțe și produse chimice (+36,4%);

fabricarea echipamentelor electrice (+31,0%).

Pentru perioada ianuarie–mai 2025, comparativ cu aceeași perioadă din 2024, producția industrială a crescut cu 1,3%. Cele mai importante contribuții la acest rezultat au venit din:

fabricarea echipamentelor de măsură și control (+54,2%);

industria construcțiilor metalice (+25,7%);

industria extractivă (+15,3%);

sectorul energetic (+5,0%).

Producția industrială a Republicii Moldova, în creștere cu 11,7% în luna mai a acestui an

MDED menționează că, începând cu acest an, este activ un mecanism de ajutor de stat pentru industriile strategice, destinat marilor companii industriale. Până în prezent, au fost semnate 6 acorduri de sprijin, cu investiții totale ce depășesc 678 milioane de lei, dintre care peste 378 milioane de lei reprezintă contribuția statului. Proiectele sprijinite vor genera cel puțin 489 de locuri de muncă și vor contribui direct la dezvoltarea regională și la consolidarea capacităților de producție din Republica Moldova.

 

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Ora de Muzică cu Victor Buruiană
Meteo Chișinău
20,52
Cer acoperit de nori
Umiditate:71 %
Vint:2,47 m/s
Wed
23
Thu
23
Fri
23
Sat
21
Sun
25
Arhivă Radio Chișinău