Producătorii de floarea soarelui și de porumb acuză pierderi importante

  • 23 Iulie 2022 12:12
Producătorii de floarea soarelui și de porumb acuză pierderi importante

Producătorii de floarea soarelui și de porumb acuză pierderi importante din cauza secetei. În localitățile în care au fost puține ploi, roada va fi cu 50% mai mică față de anul trecut, iar unde nu a plouat deloc în ultimele trei luni, preponderent în centrul și sudul țării, nu se va strânge nimic, a declarat Vasile Mârzenco, director executiv al Federației Naționale a Fermierilor, solicitat de IPN.

„Sunt suprafețe de floarea soarelui de pe care agricultorii nimic nu vor strânge. N-are rost să te duci cu combina în câmp pentru că mai scumpe sunt serviciile de recoltare decât roada pe care o vor obține și o vor vinde”, a menționat directorul executiv FNF.  

Cheltuielile de producere ale unui fermier la un hectar de floarea soarelui sau de porumb se ridică la 8-10 mii de lei. „Semințele s-au scumpit, îngrășămintele și motorina – la fel. Mai mult de jumătate din lanurile de floarea soarelui și de porumb din Republica Moldova sunt afectate grav de secetă. Un număr impunător de fermieri nu vor putea acoperi cheltueilile de producere. Dar cel mai grav e că ei nu vor avea mijloace suficiente ca să înceapă noul ciclu agricol. În august-septembrie trebuie deja să începem a pregăti terenurile pentru însămânțarea suprafețelor cu grâu de toamnă și orz de toamnă”, a atenționat directorul Vasile Mârzenco.

În condițiile atestate, autoritățile statului sunt chemate să identifice fonduri pentru susținerea agricultorilor, ca aceștia să poată semăna terenurile. „Cunosc că aceste fonduri se dobândesc destul de dificil, fiindcă criză este nu doar în Republica Moldova, dar în toată Europa, și nu numai”, a remarcat directorul executiv al Federației Naționale a Fermierilor.

Cel mai mult au fost afectate de secetă suprafețele de floarea soarelui și de porumb din raioanele Ștefan Vodă. Cimișlia, Anenii Noi, Strășeni, Călărași, Telenești.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Matinal cu Victoria Cușnir și Sergiu Scânteian
Meteo Chișinău
7,24
Ceață
Umiditate:100 %
Vint:1,54 m/s
Fri
10
Sat
12
Sun
14
Mon
14
Tue
14
Arhivă Radio Chișinău