Producătorii agricoli din R. Moldova afectați de războiul din Ucraina vor primi ajutor din surse externe

  • 04 Octombrie 2022 11:23
Producătorii agricoli din R. Moldova afectați de războiul din Ucraina vor primi ajutor din surse externe

Peste 8000 de fermieri din Republica Moldova a căror activitate este afectată de impactul războiului din Ucraina vor fi ajutați să depășească consecințele. Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD), împreună cu Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură (FAO), vor implementa până în 2024 un proiect cu un buget de două milioane de euro, finanțat de Agenția Austriacă pentru Dezvoltare (ADA) prin intermediul Fondului ONU „Parteneriatul pentru Obiectivele de Dezvoltare Durabilă Moldova 2030”, comunică MOLDPRES.

Potrivit PNUD, proiectul „Sprijin de urgență pentru producătorii agricoli în contextul crizei socio-economice și energetice” vizează micii producători, în special femei și tineri care gestionează o afacere în domeniul agricol. Astfel, micii fermieri vor beneficia gratuit de semințe, răsad și hrană pentru animale. De asemenea, vor fi ajutați să utilizeze tehnologii inovatoare în agricultură pentru a rezista mai ușor în fața crizelor climaterice și economice.

În cadrul proiectului vor fi elaborate un șir de materiale informative și ghiduri de gestionare corectă a procesului de producție, care vor fi distribuite odată cu semințele. Pentru a asigura transferul de cunoștințe și dezvoltarea continuă a capacităților agricultorilor, vor fi create la nivel local platforme de schimb de experiență, sub formă de Școli de Câmp ale fermierilor.

Totodată, femeile antreprenoare vor fi încurajate să implementeze soluții de tranziție la energie din surse regenerabile și să aplice tehnologii eficiente energetic. Proiectul va oferi, prin intermediul PNUD, 30 de granturi pentru realizarea inițiativelor. Pe lângă ajutorul financiar nerambursabil, antreprenoarele vor mai beneficia de un program complex de consolidare a capacităților.

Proiectul vizează și dezvoltarea capacităților ONG-urilor locale de mediu. 15 reprezentanți ai ONG-urilor vor beneficia de un program intensiv de instruire, susținut de PNUD și vor deveni ulterior formatori la nivel local pentru 1000 de producători mici. La fel, pentru promovarea practicilor agricole durabile, în localitățile beneficiare ale proiectului va fi creată o bază de date a femeilor antreprenoare din domeniul agricol și vor fi formate Cluburi ale Femeilor.

Potrivit estimărilor Guvernului Republicii Moldova, războiul din Ucraina ar putea costa economia 2-10% din PIB-ul total al țării, în funcție de durata, intensitatea și acoperirea teritorială.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Bună dimineața, România!
Meteo Chișinău
11,63
Cer acoperit de nori
Umiditate:94 %
Vint:3,6 m/s
Sat
13
Sun
15
Mon
15
Tue
15
Wed
16
Arhivă Radio Chișinău