Procurorii PCCOCS cer arest preventiv pentru 12 persoane implicate în taberele paramilitare din Serbia suspectate că pregăteau dezordini în masă în R. Moldova (VIDEO)
-
24 Septembrie 10:18

Procurorii Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) au depus 12 demersuri de aplicare a arestului preventiv pentru 30 de zile pe numele persoanelor reținute în dosarul privind participarea la taberele paramilitare din Serbia, suspectate că pregăteau dezordini în masă în Republica Moldova.
În cazul altor suspecți, care cooperează cu ancheta, au fost formulate învinuiri pentru pregătirea acțiunilor de destabilizare a situației în contextul alegerilor parlamentare, însă aceștia sunt cercetați în libertate.
PCCOCS anunță că investigațiile penale continuă, cu respectarea garanțiilor procedurale și a prezumției de nevinovăție, conform legii.
Amintim că, luni, oamenii legii au efectuat 250 de percheziții în Republica Moldova, în care au fost vizate peste o sută de persoane instruite, inclusiv în Serbia, de servicii ale Federației Ruse, cu scopul organizării de dezordini în masă, în contextul alegerilor parlamentare. În cadrul acțiunilor au fost reținute 74 de persoane.
Instituțiile de drept de la Chișinău au mai stabilit implicarea unui ofițer al Direcției Generale a Ministerului Apărării al Federației Ruse (cunoscut ca „ГРУ”) în activități subversive pe teritoriul Republicii Moldova, dirijate din exteriorul țării, implicat în coordonarea acțiunilor de destabilizare în context electoral.
Grupurile tactice aflate în subordinea ofițerului în cauză au fost stabilite pe teritoriul mai multor țări ale Uniunii Europene, prin lansarea unor acțiuni publice înscenate, care aveau ca scop generarea de nemulțumiri în rândul unor straturi sociale sau proteste politice menite să destabilizeze situația internă.
Grupurile erau organizate ierarhic: un „lider” („бригадир”, salarizat cu 500 $/lună), doi „asistenți” („десятники” - 400 $/lună) și 47 de membri (300 $/lună).
Plățile se efectuau lunar, direct prin coordonator, pentru acțiuni provocatoare, cu raportare foto și video (două pe săptămână, 300 $/acțiune).
Prin mobilizarea rapidă a grupurilor tactice, coordonatorul urmărea generarea de incidente care să discrediteze instituțiile statului și să afecteze percepția asupra legitimității alegerilor.