Procurorii cer suspendarea din funcție a lui Iurie Chirinciuc

  • 02 Mai 2017 11:40
Procurorii cer suspendarea din funcție a lui Iurie Chirinciuc

Procurorii cer suspendarea din funcție a ministrului Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor, Iurie Chirinciuc.

Solicitarea a fost depusă la Guvern în contextul cercetării penale a demnitarului într-un dosar de corupție, informează șefa serviciului de presă a Centrului Național Anticorupție, Angela Cibotaru Starinschi.

Iurie Chirinciuc a fost plasat în arest preventiv pentru un termen de 30 de zile, prin decizia Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani, din 28 aprilie.

Potrivit procurorilor, pe numele ministrului există trei capete de acuzare, dar i-a fost înaintat doar unul, deocamdată, deoarece  pentru celelalte nu există încă suficiente probe.

Astfel, Iurie Chirinciuc, alături de directorul interimar al Administrației de Stat a Drumurilor, Veaceslav Teleman, și doi oameni de afaceri, este acuzat că ar fi încercat să-l determine o companie câștigătoare a concursului pentru construcția unei porțiuni de drum, să renunțe la contracte de subantrepriză, contra unor procente din valoarea contractului ce urma a fi executat.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Deschis în week-end
Meteo Chișinău
28,81
Cer senin
Umiditate:45 %
Vint:3,79 m/s
Sun
26
Mon
25
Tue
23
Wed
18
Thu
19
Arhivă Radio Chișinău