Procuror din SUA: Nu mai încărcați telefoanele în porturi USB publice sau folosind cablurile altora!

  • 17 Noiembrie 2019 11:47
Procuror din SUA: Nu mai încărcați telefoanele în porturi USB publice sau folosind cablurile altora!

Procurorul districtual din LA County a publicat, pe site-ul instituției, un anunț prin care îi îndeamnă pe oameni să nu își mai încarce telefoanele în porturi USB publice - precum cele din aeroporturi, hoteluri sau baruri -, deoarece pot deveni victimele hackerilor, transmiste Digi24.ro.

Aceste porturi pot fi folosite de infractori cibernetici pentru a prelua controlul asupra smartphone-urilor și altor dispozitive electronice. Cabluri și porturi false, care costă doar câțiva dolari și se găsesc pe internet, permit transferul de malware (aplicații și programe dăunătoare) în telefoanele victimelor. Atacatorul poate avea, apoi, acces la datele personale ale utilizatorului, inclusiv la parole sau informații bancare, potrivit sursei citate.

Procurorul le recomandă oamenilor să ia cu ei propriile încărcătoare atunci când călătoresc și să folosească prize. Mai mult, le sugerează să ia în calcul cumpărarea unei baterii externe.

Recent și un expert în securitate informatică i-a îndemnat pe utilizatorii de smartphone-uri să nu folosească cablurile altora sau pe cele disponibile în spații publice pentru a-și încărca dispozitivele.

Charles Henderson, șeful echipei X-Force Red din cadrul IBM Security, conduce o echipă de experți angajată de clienți pentru a încerca să le compromită sistemele, expunând astfel vulnerabilitățile. Acești hackeri etici au reușit să acceseze smartphone-uri prin intermediul unor cabluri USB modificate.

Deocamdată acesta nu este un pericol răspândit, dar ar putea fi în viitorul apropiat, spune Henderson, deoarece tehnologia este ieftină.

Potrivit lui, utilizatorii ar trebui să evite în special cablurile și stațiile de încărcare din spațiile publice, precum aeroporturile sau recepțiile hotelurilor.

Henderson mai spune că un cablu pentru telefon compromis nu se deosebește prin nimic de unul normal. Un astfel de exemplu este O.MG CABLE, car a fost anunțat anul trecut și poate fi comandat online.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Muzică
Meteo Chișinău
3,29
Cer acoperit de nori
Umiditate:94 %
Vint:3,6 m/s
Wed
5
Thu
5
Fri
5
Sat
7
Sun
8
Arhivă Radio Chișinău