Procuratura anunță că a încheiat urmărirea penală în privința a doi ex-directori ai SA ,,Cariera Micăuți”

  • 05 Septembrie 2022 15:36
Procuratura anunță că a încheiat urmărirea penală în privința a doi ex-directori ai SA ,,Cariera Micăuți”

Procuratura Generală, informează despre finisarea acțiunilor de urmărire penală în privința a doi ex-directori ai SA ,,Cariera Micăuți”, învinuiți de delapidarea averii străine (infracțiune prevăzută de art.191 alin.(5) din Codul penal) și samavolnicie, soldată cu daune în proporții deosebit de mari (infracțiune prevăzută de art.352 alin.(3) din Codul penal).

 
Prin urmare, după aducerea la cunoștință învinuiților și apărătorilor acestora despre finisarea urmăririi penale, urmează ca aceștia să ia cunoștință de materialele urmăririi penale, în condițiile specificate de prevederile art.293-294 din Codul de procedură penală.
 
Precizăm că, episodul incriminat celor doi ex-directori ai SA ,,Cariera Micăuți”, a fost disjuns într-o procedură separată din dosarul de bază. Respectiv, urmărirea penală continuă în privința unor persoane fizice și juridice participante la extragerea ilegală a substanțelor minerale utile și delapidarea acestora.
 
Așadar, potrivit actului de învinuire, cei doi ex-directori ai SA ,,Cariera Micăuți” sunt acuzați că în perioada anilor 2007-2014 și respectiv în anul 2019, din poziția pe care o dețineau, au folosit situația de serviciu contrar intereselor statului, acționând în interes personal și al terților persoane.
 
Mai exact, aceștia sunt învinuiți în baza probelor administrate de către procurori că, în timp ce aveau încredințate în administrare sectoarele de subsol pentru extragerea substanțelor minerale utile din zăcământul ,,Micăuți”, în mod samavolnic și ilegal au extras substanțele minerale utile de calcar brut, în volum de 918 593 m3 și argilă pentru construcții în volum de 377 668 m3.
 
Urmare a acțiunilor ilegale descrise supra, în perioada vizată, statului și mediului i s-a cauzat un prejudiciu în valoare totală de 71 134 613 lei.
 
Subsidiar, informăm că, în scopul asigurării reparării prejudiciului cauzat prin infracțiune, de către procurori, cu autorizarea judecătorului de instrucție au fost aplicate sechestre asupra bunurilor celor doi învinuiți, în valoare totală de 23 268 207 lei.
 
Despre rezultatele investigațiilor efectuate în continuare pe acest caz, procurorii vor informa la momentul oportun, în măsura în care prezentarea unor date din dosar nu va periclita buna desfășurare a investigațiilor penale.
Tags

Alte Noutati

LIVE: Radiojurnal
Meteo Chișinău
0,52
Cer senin
Umiditate:85 %
Vint:3,6 m/s
Sun
2
Mon
1
Tue
0
Wed
1
Thu
3
Arhivă Radio Chișinău