Procuratura anticorupție s-a autosesizat pe marginea petrecerii private a președintelui Igor Dodon la Condrița
-
24 Iulie 2017 23:04
Procuratura anticorupție s-a autosesizat pe marginea evenimentului privat, organizat în acest weekend la vila prezidențială de la Condrița. Procurorul Viorel Morari declară că verifică evenimentul, iar informația pe care o deține este doar ceea ce a scris presa. Între timp, Platforma Demnitate și Adevăr a înaintat o petiție prin care solicită organelor de drept să verifice legalitatea desfășurării acestui eveniment.
Un răspuns din partea șefului statului se lasă așteptat. „O să vă răspundă președintele personal, miercuri”, a răspuns consilierul său de comunicare, citat de TV8.
Nemulțumită că șefului statului dă o petrecere pe un teritoriu care aparține statului, Platforma de Demnitate și Adevăr a scris o petiție on-line unde solicită cetățenilor să o semneze pe motiv ca Igor Dodon ar fi folosit în mod abuziv reședința statului în interes personal. Între timp, șeful procuraturii Anticorupție a declarat pentru TV8 că investighează acest caz, dar nu oferă detalii.
De partea cealaltă, foștii colegi din PSRM, întrebati dacă au mers la petrecere, au răspuns că sunt probleme mai importante decât cumetria fiului lui Dodon.
„Stimați colegi. Nu ține de activitatea fracțiunii. Sunt o sumedenie de alte subiecte pe care voi trebuie să le discutați ca mass-media. Ce vă interesează, ce vă interesează? Este o instituție publică. Cum se dezvoltă statul. Mie mi se pare că domnul Președinte a răspuns suficient la această întrebare. Mulțumim, la revedere”, a spus Zinaida Greceanîi.
Spre seară, consilierul pe comunicare al Președinției a declarat că șeful statului va veni cu o reacție miercuri, în cadrul unei întâlniri cu jurnaliștii la Condrița.