Procuratura Anticorupție: Ilegalitățile privind finanțarea partidului PAS nu s-au confirmat

  • 18 Mai 2023 16:40
Procuratura Anticorupție: Ilegalitățile privind finanțarea partidului PAS nu s-au confirmat

„Ilegalitățile sesizate de A.O. Proiectul Media „Cu sens” privind finanțarea partidului PAS nu s-au confirmat. Procuratura Anticorupție a anunțat anterior despre investigarea finanțării Partidului politic Acțiune și Solidaritate (PAS) în urma sesizării de A.O. Proiectul Media „Cu sens”, parvenită la 13 ianuarie 2023”, se arată într-un comunicat al Procuraturii Anticorupție.

 „Având în vedere că este o informație de interes public, informăm că, fiind examinate documentele acumulate aferent investigației jurnalistice, în raport cu donatorii PAS, nu au fost stabilite careva abateri de la legislația în vigoare privind finanțarea campaniei electorale.

Precizăm că, în una din investigații jurnalistice este indicat că: „Potrivit datelor publicate de Comisia Electorală Centrală, 147 de persoane care apar în lista donatorilor PAS nu au avut nicio sursă de venit declarată la Serviciul Fiscal de Stat sau au avut venituri mai mici decât sumele donate. Totodată, formațiunea a primit donații sub formă de bunuri și servicii în valoare totală de circa 75.000 de lei.” (articolul publicat la 17.11.2021).

Asociația Obștească Proiectul Media ,,Cu Sens” a sesizat și Comisia Electorală Centrală la 12 ianuarie 2023, privind autosesizarea în legătură cu verificarea conformității  rapoartelor financiare prezentate de Partidul politic PAS, ,,Șor” și Blocul electoral al Comuniștilor și Socialiștilor, care au avut statut de concurenți electorali la alegerile parlamentare anticipate din 11 iulie 2021.

La 18 ianuarie 2023, Comisia Electorală Centrală a oferit răspuns solicitantului (,,Cu sens”) prin care a informat că nu au fost stabilite careva abateri de la legislația electorală.

De asemenea, menționăm că, la 31 martie 2022, o companie de audit, contractată pentru efectuarea procedurilor ce țin de verificarea și analiza surselor de finanțare a PAS, a plăților și cheltuielilor efectuate pe seama acestor surse pentru perioada anilor 2019, 2020 și 2021, a întocmit un raport de audit. Conform acestuia, ca urmare a probelor obținute în urma procedurilor de audit efectuate, compania a concluzionat că datele incluse în Rapoartele privind gestiunea financiară pentru anii 2019, 2020 și 2021 și Rapoartele privind veniturile și cheltuielile din campania electorală pentru perioada indicată sunt complete, veridice și corespund cerințelor de întocmire a acestora.

Totodată, fiind chestionați donatori pretins a fi cu venituri mai mici decât sumele donate, indicate în investigația jurnalistică, aceștia au declarat că donațiile le recunosc și dispun de suficiente venituri pentru asemenea donații. Ca rezultat, examinarea petiției în cauză a fost încetată”, arată Procuratura Anticorupție.

 

Tags

Alte Noutati

LIVE
Meteo Chișinău
-3,93
Cer acoperit de nori
Umiditate:99 %
Vint:1,54 m/s
Thu
4
Fri
6
Sat
5
Sun
3
Mon
2
Arhivă Radio Chișinău