Procuratura Anticorupție a oferit detalii despe perchezițiile desfășurate la judecătorul Tatiana Avasiloaie, într-un caz de îmbogățire ilicită

  • 10 Noiembrie 2021 15:49
Procuratura Anticorupție a oferit detalii despe perchezițiile desfășurate la judecătorul Tatiana Avasiloaie, într-un caz de îmbogățire ilicită

Procuratura Anticorupție a oferit detalii despe perchezițiile desfășurate la magistratul din cadrul Judecătoriei Chișinău, Tatiana Avasiloaie, într-un caz de îmbogățire ilicită.

Pe parcursul zilei de 9 noiembrie curent, procurorii anticorupție au desfășurat mai multe percheziții la domiciliul, automobilul și locul de muncă al unui judecător din cadrul Judecătoriei Chișinău.
De asemenea, perchezițiile au continuat și pe parcursul zilei de 10 noiembrie curent, atunci când procurorii anticorupție au descins și la bunul imobil la care persoana cu grad de rudenie a magistratului a fost împuternicită prin procură să aibă acces și să-l administreze.
Menționăm că, acțiunile de urmărire penală au avut loc, după ce Consiliul Superior al Magistraturii a dat acordul în vederea percheziționării judecătorului, ca urmare a admiterii demersului Procurorului General din 09 noiembrie 2021.
Remarcăm că, magistratul este cercetat într-o cauză penală pornită pentru îmbogățire ilicită (art. 330/2, alin. 2 din Codul penal).
Temei pentru pornirea cauzei penale l-a constituit actul de sesizare al Autorității Naționale de Integritate cu privire la rezultatele controlului respectării regimului juridic al declarării averii și intereselor personale.
Potrivit materialelor acumulate, se constată existența unei diferențe substanțiale între veniturile obținute și cheltuielile efectuate de circa 1 268 450 lei, admise de către judecător.
Totodată, magistratul neavând posibilitatea justificării mijloacelor bănești obținute în mod legal, datorită funcției deținute și urmărind scopul dobândirii unui bun imobil în valoare de 1 330 000 lei, a tăinuit proprietatea reală asupra acestui imobil. Prin urmare, în vederea realizării acțiunilor sale, a decis să procure bunul imobil prin intermediul unor persoane apropiate și să-l înregistreze pe numele acestora.
Notă:
Persoana acuzată de săvârșirea unei infracțiuni este prezumată nevinovată atâta timp cât vinovăția sa nu va fi constatată printr-o hotărâre judecătorească de condamnare definitivă.
 
Tags

Alte Noutati

LIVE: Istoria la pachet cu Gheorghe Cojocaru
Meteo Chișinău
15,24
Cer senin
Umiditate:33 %
Vint:5,14 m/s
Sun
9
Mon
9
Tue
10
Wed
16
Thu
17
Arhivă Radio Chișinău