Procuratura a pornit două cauze penale pe numele fostului director al „Moldtelecom"
-
15 Octombrie 2019 17:55
Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) a pornit două cauze penale pe faptul delapidării averii străine și abuzului de serviciu, comise de persoane publice care gestionau întreprinderea de stat "Moldtelecom".
Astfel, în perioada anilor 2018-2019, un angajat al companiei, fiind și membru al unui partid politic, a folosit ilegal automobilul de serviciu. În acest mod, angajatul instituției a cauzat un prejudiciu în proporții considerabile, iar ca urmare, acesta riscă o pedeapsă cu închisoarea de până la 6 ani.
Totodată, procurorii au stabilit că factorii de decizie ai SA "Moldtelecom", în primăvara anului 2019, au abuzat de situația de serviciu și, din mijloacele bănești ale întreprinderii, în mod ilegal s-au deplasat și s-au cazat în Dubai, Emiratele Arabe Unite.
Prin aceste acțiuni contrare legii, făptașii au cauzat un prejudiciu în sumă totală de peste 120 mii lei și riscă o pedeapsă cu închisoarea de până la 6 ani.
La mijlocul lunii septembrie, Agenția Proprietății Publice a comunicat că fostul director general al "Moldtelecom", Dan Mitriuc, a mers în martie într-o călătorie în Dubai din contul statului. Mitriuc și-a dat demisia pe 4 iulie.