Procesul de obținere a cetățeniei R.Moldova va fi sistat pentru perioada stării de urgență
-
08 Aprilie 2020 19:28
Procesul de obținere a cetățeniei R.Moldova va fi înghețat pe toată perioada stării de urgență. Potrivit agenției INFOTAG, despre aceasta a declarat prim-ministrul, Ion Chicu, după ședința Comisiei Situații Excepționale.
"Va fi înghețat procesul de acordare a cetățeniei Republicii Moldova, nu vorbim aici de cetățenia prin investiții, întrucât acest proces rămâne înghețat, potrivit deciziei Parlamentului. Vorbim de procesul normal, care niciodată nu a fost stopat. Am decis să înghețăm procesul atât sub aspectul recepționării cererilor, cât și aprobării cererilor deja existente", a declarat Ion Chicu într-un briefing de presă.
El nu a explicat motivele unei astfel de decizii. Cu toate acestea, autoritățile în perioada pandemiei se confruntă cu problema reîntoarcerii cetățenilor în țară. În pofida închiderii frontierelor, Comisia pentru Situații Excepționale emite zilnic permise speciale pentru zborurile charter către Chișinău, cu scopul de a întoarce cetățenii din străinătate. Astfel, în ultimele zile, peste 700 de persoane s-au întors în țară din Emiratele Arabe Unite, Italia, Marea Britanie și Irlanda.
Lista pasagerilor care sunt evacuați de urgență cuprinde familiile cu copii, studenți, persoanele care au fost tratate, femeile însărcinate, precum și persoanele cu dificultăți. Miercuri, Comisia Situații Excepționale a acordat permisiunea, până la sfârșitul săptămânii, de a efectua zboruri din Londra și Moscova.