Procesul de aderare la UE al Republicii Moldova discutat cu reprezentanții MAE ai Cehiei
-
17 Iulie 2023 15:39
La MAEIE au avut loc consultările moldo – cehe cu privire la aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană. Reuniunea, care s-a desfășurat în regim de videoconferință, a fost condusă de Eugen Caras, șeful Direcției integrare europeană, iar delegația cehă de către Jaroslav Kurfurst, director general pentru afaceri europene și Irene Zizka, șefa secției extinderea UE și coordonarea. Pe lângă MAEIE, la consultările bilaterale au participat reprezentanții cancelariilor de stat și ministerelor justiției din ambele state.
În cadrul consultărilor a fost abordată implementarea de către Republica Moldova a celor 9 recomandări propuse de către Comisia Europeană în iunie 2022 în Avizul său privind cererea de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană, inclusiv prin prisma evaluării preliminare prezentate de către Comisia Europeană pe data de 22 iunie 2023.
Directorul Eugen Caras a exprimat speranța că eforturile Republicii Moldova vor oferi Comisiei Europene și statelor membre ale Uniunii Europene o bază solidă pentru a recomanda și, respectiv, a decide, până la finele anului 2023, asupra lansării negocierilor de aderare cu țara noastră.
La rândul său, oficialii cehi au salutat faptul că 3 dintre 9 recomandări deja au fost calificate de către Comisia Europeană ca realizate (respectarea recomandărilor OSCE și Comisiei de la Veneția, implicarea societății civile în procese decizionale și protecția drepturilor omului). Totodată, s-a atras atenția în privința necesității concentrării eforturilor autorităților asupra implementării celorlalte 6 recomandări (reforma justiției, combaterea corupției, deoligarchizarea, combaterea crimei organizate, reforma administrației publice, managementul finanțelor publice), se arată în comunicatul MAEIE.
Cancelariile de stat și ministerele justiției din ambele state au trecut în revistă practicile naționale și provocările în realizarea acțiunilor aferente Criteriului politic și Capitolului 23 „Sistem judiciar și drepturi fundamentale.” Ambele părți au exprimat deschiderea pentru continuarea și pe viitor a dialogului bilateral la nivel de experți.
Oficialii cehi au comunicat deschiderea pentru organizarea în viitorul apropiat a unei videoconferinței cu omologii moldoveni dedicată capitolului 24 „Libertatea, Securitate și Justiția.”