Procedurile vamale în Portul Internațional Liber Giurgiulești vor fi simplificate

  • 04 Mai 2017 14:12
0%
00:00:00
00:00:00

Portul Internațional Liber Giurgiulești a înregistrat mai multe progrese în ceea ce privește modernizarea procedurilor vamale aplicate. Cu toate acestea, rămân încă multe reforme de făcut inclusiv în ceea ce privește dezvoltarea infrastructurii, potrivit unui studiu realizat de Misiunea Uniunii Europene de Asistență la Frontieră în Moldova și Ucraina.

Autorii studiului au făcut mai multe recomandări autorităților din Republica Moldova pentru a spori eficiența comercială a acestuia, inclusiv alinierea legislației naționale la cea europeană, dezvoltarea infrastructurii portului, precum și reducerea birocrației. 

„Portul internațional Giurgiulești este singurul port internațional din Republica Moldova care oferă deschidere la Dunăre și la Marea Neagră. Portul s-a dezvoltat substanțial în ultimii opt ani, inclusiv o dată cu noile terminale construite în zonă, care permit crearea unor legături logistice cu alte porturi”, a constatat Colin Gazeley, șef de departament în cadrul EUBAM.

Directorul adjunct al Serviciului Vamal, Iurie Ceban, a declarat că facilitarea comerțului și simplificarea procedurilor vamale sunt prioritare pentru portul Giugiulești, menționând că unele dintre recomandări au fost deja implementate.

„Agenții economii au mai multe beneficii: reducerea documentelor justificative care trebuie prezentate angajaților vamali, posibilitatea amânării plăților vamale cu garantarea acestora, declararea electronică la import-expert și ca perspectiva ca în viitor să fie declarate online poate destinațiile”, a declarat Iurie Ceban.

Șeful Delegației Uniunii Europene la Chișinău, Pirkka Tapiola a subliniat importanța acestui port liber internațional pentru comerțul Republicii Moldova.

„Este extrem de important că portul Giurgiulești, de la un port mic local, să obțină acces maritim. Dacă priviți acest lucru în contextul Acordului Liber Schimb Aprofundat și Cuprinzător, puteți să vedeți cât de integrată devine Republica Moldova în economia Uniunii Europene”, a precizat Pirkka Tapiola.

Portul Giurgiulești are statut de port internațional pana în anul 2030. Grație amplasării sale pe Dunărea de Jos cu adâncimi disponibile ale apei de până la 7 metri, portul este capabil să primească atât nave fluviale, cât și maritime.

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Piese pe alese
Meteo Chișinău
3,85
Cer fragmentat
Umiditate:69 %
Vint:8,23 m/s
Sun
2
Mon
1
Tue
1
Wed
1
Thu
5
Arhivă Radio Chișinău