Procedura de acordare a compensațiilor la încălzire pentru persoanele defavorizate va fi simplificată
-
08 Decembrie 2020 15:33
În municipiul Chișinău, solicitanții de compensații la căldură vor depune mai puține acte ca în prezent. Atât pentru energia termică, cât pentru gazele naturale, dar și pentru lemne și cărbune va fi acordată o compensație unică. Aceasta va varia în funcție de suprafața locuinței. Prevederile se conțin în proiectul Regulamentului privind compensarea cheltuielilor pentru persoanele defavorizate din municipiul Chișinău la efectuarea plăților pentru serviciile comunale și resursele energetice. Documentul este propus pentru consultări publice de către Direcția generală locativ-comunală și amenajare.
Contactat de IPN, vicedirectorul DGLCA, Ghenadie Dubița, a declarat că regulamentul în baza căruia s-au acordat compensațiile până acum a expirat în vara acestui an. Termenul în cauză a fost introdus pentru că regulamentul necesita să fie îmbunătățit. A apărut necesitatea de a simplifica procedura de depunere a dosarelor, prin eliminarea mai multor acte pe hârtie, care urmau a fi prezentate de solicitant. Or, acestea pot fi obținute în format electronic prin bazele de date disponibile.
Ghenadie Dubița a precizat că se propune uniformizarea compensațiilor pentru resursele energetice. Or, astăzi se acordă compensație la energia termică (40% din suma lunară din factură), compensație la încălzire cu gaze, lemne și cărbune (500 de lei). Vor fi propuse trei sume, care vor fi acordate în funcție de suprafața locuinței.
Beneficiarii proiectului de decizie sunt persoanele defavorizate din municipiul Chișinău, care au un venit global mediu lunar per persoană mai mic de trei mii de lei și cinci mii de lei pentru familiile tinere.
Recomandările pe marginea proiectului de decizie pot fi expediate până pe data de 18 decembrie, pe adresa str. M. Eminescu, 33 (Direcția generală locativ-comunală și amenajare, bir. 6, responsabil dna Lidia Bețivu, tel. 022-22-10-17) sau pe adresa electronică: [email protected].