Problema producătorilor de cereale din R.Moldova și nesiguranța privind exportul acestora
-
29 Iunie 2020 11:30
Pandemia de coronavirus și seceta din primele luni ale acestui an au creat o stare de nesiguranță în privința asigurării cu produse agroalimentare. Accentul se pune în special pe grâne, exportul cărora a fost deja restricționat de mari producători de cereale din regiune, precum Rusia și Ucraina.
Unii politicieni de la noi au cerut ca să fie stopat exportul de grâne din Republica Moldova, în timp ce alții, dar și agenții economici susțin că neoficial exportul de grâne a fost deja restricționat. S-a întâmplat încă de la finele lunii martie, doar că restricțiile sunt aplicate selectiv, notează mold-street.com.
„ANSA a introdus restricții neoficiale la exportul grâului până la 1 septembrie și a orzului până la 15 iulie. Certificarea exportului s-a scumpit. Exportatorii în asemenea condiții nu procură orz și grâu de la agricultori”, susține într-o recentă postare pe Facebook vicepreședintele parlamentului, deputatul Platformei Demnitate și Adevăr (DA) Alexandr Slusari.
Pe de altă parte, premierul Ion Chicu a negat, în cadrul unei emisiuni la postul TV RTR Moldova, existența unor restricții la exportul de grâne. Două luni în urmă, însă, chiar președintele Igor Dodon a confirmat existența unor astfel de restricții, dar a promis că ele vor fi oficializate.