Pro Moldova a înaintat un proiect de lege care ar reduce cheltuielile pentru președinte
-
27 Octombrie 2020 13:37
Pro Moldova propune un proiect de lege care ar diminua cheltuielile pentru președintele țării și ar exclude beneficiile de lux pentru acesta. Înaintarea proiectului vine după ce grupul parlamentar a sesizat că, deși atribuțiile președintelui țării sunt limitate, bugetul în ultimii ani „a început să pară nelimitat”, transmite IPN.
„Este halucinant cum o țară care nu poate asigura minimul de existență pentru cei mai mulți dintre cetățenii săi, acceptă să aloce peste 40 mln lei pentru confortul unui singur demnitar cum este șeful statului”, a menționat liderul Pro Moldova, Andrian Candu.
Potrivit lui Candu, mai mulți candidați au menționat nevoia reducerii cheltuielilor pentru întreținerea Președinției, motiv pentru care acest proiect ar fi potrivit de susținut în contextul testului sincerității pe care candidații la funcția de președinte au șansa să-l treacă.
Pro Moldova constată că, în pofida prerogativelor limitate într-un stat parlamentar, președintele Republicii Moldova și familia sa beneficiază de cele mai multe garanții financiare și sociale. Aceștia beneficiază de pază de stat, de asistență medicală specială, de toate tipurile posibile de transport, inclusiv mai multe automobile de lux și elicopter, de concediu special, de locuință în mun. Chișinău, reședință în satul Condrița și vilă în satul Holercani.
Partidul Pro Moldova scoate în evidență, printr-o comparație, că, dacă în 2017 cheltuielile aparatului președintelui au fost de aproximativ 19 milioane de lei, atunci în 2020 acestea au ajuns la aproximativ 30 de milioane de lei, după reducerea anunțată în contextul pandemiei.
Acesta este al patrulea proiect înaintat de Pro Moldova în ultimele săptămâni „ca test al sincerității pentru partidele care au candidați la prezidențiale”. Grupul parlamentar a MAI cerut modificarea Consituției prin introducerea prevederii care obligă statul să achite pensionarilor o pensie minimă nu mai mică decât minimul de existență. Alt proiect prevede ca o parte din banii colectați pentru Fondul rutier să rămână în bugetele locale, iar prin intermediul celui de-al treilea proiect s-au cerut indemnizații lunare pentru fiecare copil și una anuală pentru studii, dar și dublarea scutirilor pentru impozitul pe venit pentru persoanele întreținute de la 3 000 la 6 000 lei și de la 18 000 la 36 000 lei.