Prioritate absolută a lucrărilor de la Catedrala Notre-Dame din Paris: cum să fie demontate schelele instalate înainte de incendiu

  • 27 Decembrie 2019 11:05
Prioritate absolută a lucrărilor de la Catedrala Notre-Dame din Paris: cum să fie demontate schelele instalate înainte de incendiu

Lucrările de consolidare a catedralei Notre-Dame din Paris se concentrează în prezent pe o prioritate absolută - pregătirile pentru demontarea schelei imense instalate înainte de incendiu, care prezintă un potențial pericol pentru clădire, relatează vineri AFP.

O macara uriașă, de 75 de metri înălțime, capabilă să ridice până la opt tone, a fost instalată la jumătatea lunii decembrie pe latura sudică, paralelă cu Sena. Macaraua, care a fost mai întâi fixată în sol, va permite coborârea, pe rând, a bucăților din această schelă, sudate între ele.

Un post de transformare, indispensabil pentru alimentarea permanentă cu energie electrică a instalațiilor, a fost transportat la fața locului cu o barjă.

Schela este înconjurată cu o centură de grinzi metalice, realizată în proporție de două treimi. Mai rămâne centura de la nivelul superior. Aceasta va fi realizată în ianuarie, cu ajutorul macaralei.

În paralel, o a doua schelă ușoară este ridicată de o parte și de alta a celei vechi. Această structură este mai înaltă și, din grinzile echipate cu șine, tehnicienii echipați cu corzi, numiți ''veverițe'', vor coborî în schelă pentru a tăia și demonta piesele. Dezmembrarea, care va dura câteva luni, ar trebui să înceapă în februarie însă, pentru ca lucrările să avanseze, este nevoie ca vremea să rămână uscată și să nu fie foarte frig, notează AFP.

Spațiul din fața catedralei urmează să fie redeschis treptat accesului turiștilor, începând de la sfârșitul lunii ianuarie.

Interiorul catedralei a fost golit cu ajutorul roboților. Elementele au fost triate, inventariate și depozitate în corturi amplasate în curtea anterioară.

Rămâne, însă, o mulțime de moloz în zona bolților. Acesta va fi aspirat cu dispozitive speciale de tehnicienii echipați cu corzi.

Spațiile rezervate corului au fost protejate cu un acoperiș temporar și vor fi demontate, pentru a fi curățate, apoi vor fi reasamblate.

Orga mare, rămasă în mod miraculos intactă în timpul incendiului, trebuie curățată, tub cu tub, pentru îndepărtarea prafului de plumb.

Se efectuează teste pentru decontaminarea celor douăzeci și șase de capele ale catedralei, notează AFP. În acest sens, a fost testată o primă metodă, ce pare a fi cea potrivită.

Când naosul va fi redeschis, un zid temporar va fi ridicat în fața transepturilor.

În clopotnița nordică, ce a fost afectată de flăcări, cele opt clopote vor trebui coborâte și vor fi reasamblate ulterior.

Catedrala Notre-Dame din centrul Parisului a fost cuprinsă de flăcări, la 15 aprilie 2019, într-un incendiu puternic. Flăcările au năvălit prin acoperișul catedralei, celebru monument parizian, unul dintre cele mai vizitate obiective turistice ale Franței, și au cuprins rapid turla octogonală în formă de săgeată, care s-a prăbușit, urmată de întregul acoperiș. La momentul izbucnirii incendiului, catedrala se afla în curs de renovare, pe anumite părți ale sale fiind ridicate schele. De asemenea, cele 16 statui din bronz de pe fleșa (acoperișul) catedralei fuseseră demontate pentru a fi restaurate.

Catedrala Notre-Dame din Paris, monument al arhitecturii gotice timpurii din Franța, se află pe Ile de la Cite, insulă situată pe Sena, în inima Parisului, considerată leagănul antic al capitalei franceze. A fost construită în secolul al XII-lea, pe locul unui alt lăcaș de cult, respectiv Catedrala Saint-Étienne.

Catedrala Notre-Dame a găzduit, de-a lungul timpului, o serie de evenimente din istoria Franței. Printre acestea se numără încoronarea lui Henric al VI-lea al Angliei ca rege al Franței, în anul 1431, în timpul Războiului de 100 de ani, și pe cea a împăratului Napoleon, în 1804, AGERPRES.

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Știri* Bună dimineața, România!
Meteo Chișinău
-2,82
Cer senin
Umiditate:97 %
Vint:4,12 m/s
Mon
1
Tue
1
Wed
1
Thu
4
Fri
4
Arhivă Radio Chișinău