Prințul William al Marii Britanii a împlinit 37 de ani
-
21 Iunie 2019 19:45
Prințul William, al doilea în ordinea succesiunii la tronul Marii Britanii, după tatăl său, prințul Charles, a sărbătorit vineri împlinirea vârstei de 37 de ani, relatează dpa, preluat de Agerpres.
"Mulțumim tuturor pentru minunatele urări cu ocazia zilei de naștere a ducelui de Cambridge", a scris pe Twitter Palatul Kensington, folosind titlul oficial al prințului William.
Pe contul de Twitter al Clarence House, prințul Charles, 70 de ani, a postat o fotografie alb-negru în care apare jucându-se cu William în grădina Palatului Kensington în 1984.
Palatul Buckingham i-a urat de asemenea "La mulți ani" prințului William, postând mai multe fotografii în care acesta apare alături de regină.
William este fiul cel mare al prințului Charles cu regretata prințesă Diana.
William și soția lui, Kate, ducesă de Cambridge, au trei copii: prințul George, 5 ani, prințesa Charlotte, 4 ani, și prințul Louis, în vârstă de un an.
William a slujit în forțele armate britanice timp de 7 ani și jumătate, pregătindu-se ca pilot de elicopter.
În ultimii ani, el s-a implicat în acțiuni caritabile și de sprijinire a persoanelor care se confruntă cu probleme mintale, înființând în 2016 organizația "Heads Together".
El și fratele său, prințul Harry, 34 de ani, au înființat în 2009 Fundația Regală pentru acțiuni de caritate.
Palatul Kensington a anunțat joi că Harry și soția lui, Meghan, duci de Sussex, intenționează să-și lanseze propria fundație de caritate, desprinzându-se de fundația comună cu ducele și ducesa de Cambridge.
Sursa:Agerpres