La Sibiu au fost prezenți peste 2000 de oameni care și-au spus doleanțele, în sala Thalia, și au pus bazele „Uniunii generale a oierilor din întreaga țară”, asociație profesională care și-a propus două scopuri: apărarea intereselor profesionale de ordin material și ridicarea culturală a oierilor la nivelul timpurilor de la vremea respectivă. Problemele oierilor erau gestionate în acea vreme de Nicolae Munteanu, care deținea funcția de „Inspector de control și pentru organizarea oieritului în întreaga țară”.

În primăvara anului 1936, „Uniunea generală a oierilor din întreaga țară” a fost recunoscută oficial ca persoană juridică - s-a încheiat o convenție prin care fabricanții de postav se obligau să cumpere de la Uniunea Sindicatelor Agricole 2.000.000 kg de lână țigaie, obișnuită, curată, uscată și „fără codinice”. Centrele de colectare erau fixate la Constanța, Cernavodă, Babadag, Brăila, Fetești, Ciulnița, Bazargic, Craiova, Bârlad, Valul lui Traian, Sărata, Cetatea Albă, Oradea și Satu Mare.

Nicolae Munteanu atrăgea atenția însă că nu s-a fixat un preț pentru lâna țurcană, totodată sfătuindu-i pe oieri să nu o vândă la un preț mic. În anul următor, în luna aprilie, uniunea a înaintat un memoriu adresat guvernului, în care cerea ca lâna să fie valorificată exclusiv prin intermediul ei și să se fixeze prețurile pentru diferitele categorii de lână, în raport cu „scumpetea care a crescut în general și la postavuri”. Lucrurile fiind tergiversate, uniunea oierilor a trimis pe data de 14 mai o telegramă adresată prim-ministrului Gheorghe Tătărescu și ministrului Agriculturii, V. P. Sassu, în care se reafirma încrederea că guvernul va lua măsuri drepte pentru oieri.

Al doilea congres al oierilor a avut loc la Târgu Jiu, pe 21 noiembrie 1936, pe ordinea de zi figurând, alături de deschiderea oficială, o secțiune de referate despre: creșterea oilor, problema laptelui de oaie, fondul de valorificare a produselor, valorificarea lânii și legea oieritului. S-a abordat și problema revistei Stâna, apoi darea de seamă financiară a uniunii, urmate de închiderea lucrărilor.

Pe lângă aceste două congrese, s-a mai ținut unul la Câmpulung Muscel pe 21 noiembrie 1937, iar următorul, preconizat a se ține în anul 1938 la Brașov, nu a mai avut loc. Cu prilejul congresului de la Târgu Jiu, la care a participat și Mircea Negură, devenit între-timp ministrul cooperației, în chestiunea valorificării lânii, Uniunea Oierilor a fost sfătuită să înființeze o cooperativă, cu promisiunea că aceasta va fi sprijinită personal de proaspătul ministru. Anticipând parcă această situație, încă din luna martie a anului 1936, s-a înființat în cadrul uniunii oierilor „Fondul pentru valorificarea produselor”, la care au subscris foarte mulți dintre membri.

Cu toate eforturile depuse, uniunea nu va reuși niciodată să dețină monopolul valorificării lânii. O altă direcție în care uniunea s-a implicat, fără prea mare succes însă, a fost valorificarea brânzeturilor, domeniu în care, așa cum recunoștea însuși președintele Munteanu, nu se putea face prea mult deoarece „producția brânzei se află în același stadiu ca acum 2000 de ani. Principalul impediment în vânzarea brânzeturilor românești era calitatea îndoielnică a acestora și varietatea redusă de tipuri de brânză produse.

Dintr-o statistică privind importul și exportul de brânză al României rezultă că în anul 1931 s-au exportat 169.000 kg și s-au importat 110.000 kg, în 1932 s-au exportat 124.200 kg și s-au importat 72.000 kg, în 1933 s-au exportat 3.800 kg și s-au importat 47.800 kg, iar în anul 1934 s-au exportat 108.800 kg și s-au importat 63.000 kg, pe piața românească fiind prezentă brânza din import în cantități considerabile. Astfel stând lucrurile, s-a insistat asupra ameliorării condițiilor de igienă în procesul de preparare a brânzei, pentru a obține un produs de calitate, lucru care s-a reușit în cazul celei de burduf, cerută pe piață și al cărei preț a ajuns la 45-55 lei/kg.

Cu toate eforturile depuse de oieri, solicitările acestora nu au fost integral promovate de autoritățile din acea perioadă. Creșterea oilor s-a menținut, însă, ca ocupație principală a locuitorilor din sudul Transilvaniei.

Sursa: Antena Satelor