Prim-ministrul către tineri: Vă încurajez să vă implicați cât mai mult

  • 12 August 2019 16:34
Prim-ministrul către tineri: Vă încurajez să vă implicați cât mai mult

„Să lucrăm împreună pentru ca Moldova să devină un loc în care tinerii au oportunități de dezvoltare profesională și personală și se simt împliniți”. Cu acest îndemn a venit premierul Maia Sandu în cadrul deschiderii Forumului Național de Tineret „Tinerii transformă țara”, organizat în parteneriat cu Consiliul Național al Tineretului din Moldova, Guvernul și UNICEF Moldova, transmite IPN.

Forumul Național de Tineret a fost instituit drept o platformă de dialog între Guvern și organizațiile de tineret, centrele de tineret, tinerii neasociați și instituțiile responsabile de lucrul cu tinerii. Participanții au discutat problemele curente, au propus recomandări cu privire la împuternicirea economică a tinerilor, educația de calitate, servicii de sănătate pentru tineri și respectarea drepturilor acestora.

În context, Maia Sandu a menționat că pentru rezolvarea problemelor cu care se confruntă tinerii și crearea unor oportunități de dezvoltare acasă este nevoie de o conlucrare eficientă pe mai multe dimensiuni – educație, locuri de muncă, antreprenoriat și participare civică. „Trebuie să îmbunătățim calitatea și relevanța educației. Știm că vă doriți flexibilizarea curriculumului, obiectiv pe care ni l-am propus, inclusiv prin pilotarea planului-cadru de alternativă în mai multe școli. Ne propunem, de asemenea, să transformăm învățământul profesional tehnic, așa încât el să devină util și atractiv pentru tineri, să pregătească specialiști necesari pe piața muncii, care, totodată, să poată obține venituri suficiente pentru un nivel de viață demn”, a precizat Maia Sandu, citată într-un comunicat de presă remis de Guvern.

Premierul a accentuat că lupta împotriva corupției este un obiectiv primordial al Guvernului, combaterea corupției fiind o prioritare inclusiv la nivel universitar. Prim-ministrul a adus în discuție și necesitatea de a sprijini tinerii antreprenori, așa încât tinerii să-și poată deschide mai ușor afaceri, precum și de a îmbunătăți programul de stagii de practică în instituțiile publice și în companii, pentru ca tinerii să învețe lucruri necesare și aplicabile.

Astăzi este marcată Ziua Internațională a Tineretului. Potrivit Biroului Național de Statistică, numărul populației cu reședința obișnuită la 1 ianuarie 2019 a constituit 2681,7 mii persoane, din care 743,2 mii sau 27,7% sunt tineri cu vârsta 14-34 ani. Generația tinerilor este în descreștere continuă. Pe parcursul ultimilor ani populația cu vârsta de 14-19 ani a scăzut cu 58,2 mii persoane, iar ponderea acestei categorii în numărul total al tinerilor s-a micșorat de la 24,6% la 1 ianuarie 2014, până la 22,8% la 1 ianuarie 2019.
 

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Istoria la pachet cu Gheorghe Cojocaru
Meteo Chișinău
1,07
Cer acoperit de nori
Umiditate:95 %
Vint:1,54 m/s
Thu
4
Fri
6
Sat
6
Sun
3
Mon
2
Arhivă Radio Chișinău